Istoria companiei Henkel
În decursul timpului, această familie germană de antreprenori, alături de miile de angajaţi, au transformat Henkel într-o companie globală.
1876
Fritz Henkel, în vârstă de 28 de ani, şi cei doi parteneri ai săi au pus bazele companiei Henkel & Cie în Aachen pe data de 26 septembrie 1876. Primul produs a fost un detergent pe bază de silicat de sodiu. Spre deosebire de toate produsele similare, care erau vândute în acel moment neambalate, acest detergent pentru spălări grele era comercializat în pachete sigilate din carton, uşor de mânuit.
În Canada, pe Insula Prince Edward, William E. LePage a descoperit cum să producă adeziv din peşte. El şi-a constituit propria sa companie şi într-o perioadă scurtă de timp aproviziona clienţi din Canada, SUA şi Europa. Când a preluat LePage în 1995, Henkel a devenit liderul pe piaţa canadiană de adezivi pentru constructii si pe segmentul „do-it-yourself”.
1877
Ernst Sieglin (1848 - 1927) a început să producă praf de săpun în Aachen. Împreună cu Dr. Richard Thompson din Bradford, Anglia, el a reuşit să transforme săpunul în pudră. Lui Sieglin i-a fost acordat dreptul exclusiv de vânzare a acestui sapun pentru Germania, Olanda şi Belgia în 1880. Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni la compania din Düsseldorf, Seifenpulver GmbH a lui Dr. Thompson, în 1929 şi a devenit acţionar unic în 1933.
1878
A apărut primul detergent german de marcă: „Bleich-Soda” de la Henkel [Sodă de Albire], un produs cu preţ accesibil, furnizat în pungi de hârtie rezistente. Produs din silicat de sodiu şi sodă (carbonat de sodiu), aceasta era rezultatul propriei cercetări a lui Fritz Henkel. Soda era obţinută de Matthes & Weber în Duisburg. Henkel a cumpărat această companie în 1917 şi a vândut-o în 1994.
Pentru a beneficia de avantajul unor legături de transport şi oportunităţi de vânzare mai bune, Henkel şi-a mutat compania din Aaachen la Düsseldorf, oras situat pe malul Rinului. Düsseldorf era poarta către regiunea Ruhr, care a devenit cea mai importantă zonă industrială din Imperiul German începând din secolul al XIX-lea.
1879
Fritz Henkel a fost înregistrat ca unic acţionar în Registrul Companiilor. Vânzările de Sodă de Albire Henkel au crescut atât de rapid încât în interval de numai un an fabrica închiriată de pe Schützenstraße din Düsseldorf nu mai putea să facă faţă cererilor. Fritz Henkel a decis să îşi construiască propria fabrică, cu o legătură de cale ferată.
Ernst Sieglin a vândut primul său detergent ca produs ambalat cu un preţ fix sub marca înregistrată "Dr. Thompson's Seifen-Pulver - Marke Schwan." Acesta s-a numarat, de asemenea, printre primele produse germane de marcă.
1880
Henkel a cumpărat un lot de teren pe strada Gerresheimer din Düsseldorf-Oberbilk. În octombrie 1880, Compania a început să construiască o nouă fabrică.
1881
În Hanovra, Germania, Ferdinand Sichel (1859 - 1930) a reuşit să producă primul adeziv al decoratorului "gata de folosit " din lume. Henkel a preluat Sichel Werke AG din Hanovra, în 1962.
În Chemnitz, Theodor Böhme a pus bazele unei afaceri care vindea produse farmaceutice, vopsele şi produse tehnice. În 1902, compania a început să producă propria sa ceară de parchet sub denumirea comercială Cirine, iar în 1906 a fost construită o fabrică de produse chimice pentru a produce uleiuri şi grăsimi sulfonate. Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni în compania Böhme Fettchemie, Chemnitz, în 1935 şi a preluat restul acţiunilor în 1941.
1882
La finele lunii iunie, 19 muncitori de la fabrica Henkel au fost obligaţi să se alăture "Allgemeine Fabrikarbeiter-Unterstützungskasse din Düsseldorf" [fondului general de susţinere a muncitorilor din fabrici din Düsseldorf]. În 1883, răspunderea statutară privind asigurarea generală de sănătate a fost introdusă în Germania, iar în 1884 a fost constituit Gemeinsame Orts-Krankenkasse Düsseldorf [fondul local comun de ajutoare în caz de boală din Düsseldorf], căruia s-au alăturat toţi muncitorii din fabrică.
1883
Pentru a îmbunătăţi lichiditatea şi a a utiliza mai eficient personalul de vânzări al Companiei care călătorea, Fritz Henkel a decis să vândă şi mărfuri pe lângă detergenţii săi. Vânzările au început în 1884. Gama a inclus colorant ultramarin [agent de albăstrire a lenjeriei], apret cu efect de strălucire, un agent de curăţare lichid, o pomadă pentru curăţat, extras de carne de vită şi o pomadă pentru păr.
1884
Cu scopul de a obţine mai multă independenţă faţă de furnizorii de materii prime şi de a produce propriul solicat de sodiu de înaltă calitate al Companiei, Fritz Henkel a cumpărat Rheinische Wasserglasfabrik de la foştii săi parteneri şi a transferat fabrica şi tot echipamentul său la Düsseldorf.
Fabrica chimică Landshoff & Meyer a fost fondată în Berlin-Grünau. În 1986, Henkel a cumpărat un pachet de acţiuni la Chemische Fabrik Grünau, care s-a mutat la Illertissen în Bavaria după cel de-al Doilea Război Mondial.
1885
Henkel a participat la o expoziţie în afara Germaniei pentru prima dată, la expoziţia industrilă internaţională din Antwerp, şi a primit un certificat de onoare în 1886.
Henkel s-a alăturat Berufsgenossenschaft der Chemischen Industrie [asigurării de despăgubire a muncitorilor din industria chimică], care a fost fondată în Imperiul German.
1886
În Austria, Henkel şi-a deschis primul birou de vânzări din afara Germaniei.
La compania Emery din Cincinnati, Ohio, chimistul Ernst Twitchell şi-a început intensa cercetare în domeniul lipochimiei. În 1900, el a conceput procesul Twitchell. Henkel a incorporat acest proces în prima sa instalaţie de hidroliză a grăsimii în 1909. Compania succesoare Emery Industries este acum o filială a Henkel of America Inc, SUA.
1887
A fost iniţiată ambalarea şi vânzarea la nivel mondial a Henkel Thee [Ceaiul Henkel], o activitate care a continuat până în 1913. Henkel Thee a fost primul ceai cu nume de marcă din Germania şi era vândut în cutii metalice decorative, ce păstrau aroma. În acea perioadă, ceaiul era de obicei depozitat şi vândut neambalat şi astfel îşi pierdea rapid aroma. În momentul său de vârf, ceaiul reprezenta peste 10 procente din vânzările companiei.
1888
Ferdinand Sichel a creat prima pastă de tapet gata de folosit. Adezivul decoratorului din 1881 şi pasta de tapet ale lui Sichel au revoluţionat metodele de lucru vechi de secole într-o scurtă perioadă de timp şi au îmbunătăţit semnificativ rezultatele.
Un al doilea furnal de silicat de sodiu a trebuit să fie construit la sediul Henkel din Düsseldorf. Un furnal de solicat de sodiu consuma 20 de tone de nisip, 10 tone de sodă şi 20 de tone de cărbune pe săptămână. Aceste materiale erau pregătite manual, ceea ce presupunea muncă intensă şi mult praf.
1889
Henkel a efectuat primele tranzacţii de afaceri cu clienţi din Olanda şi Elveţia.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Henkel a lansat o nouă epocă: dezvoltarea vânzărilor pe zone geografice. Clienţii erau vizitaţi de aproximativ patru ori pe an. Rutele de călătorie ale personalului de vânzări acopereau iniţial regiunea Mării Baltice germane, şi ulterior Germania de est şi centrală. Până în 1896, personalul voiajor de vânzări al lui Henkel era activ pe întreg teritoriul Germaniei.
1890
Henkel din Düsseldorf prospera: vânzările companiei au atins 518.000 de mărci germane iar producţia s-a ridicat la 1.973 de tone. Creşterea producţiei a determinat construirea unui nou depozit.
1891
Compania R. Thompson & Co şi-a schimbat denumirea în Ernst Sieglin, Fabrik von Dr. Thompsons' Seifenpulver [Ernst Sieglin, fabrica de pudră de săpun a lui Dr. Thompson]. În 1896, Sieglin a construit o fabrică în Düsseldorf pe Erkrather Straße. Această locaţie găzguieşte acum liniile de producţie Thompson-Siegel şi birourile Henkel Bautechnik.
1892
1893
Henkel a stabilit primele sale legături de afaceri cu Anglia şi Italia.
Fritz Henkel junior, în vârstă de 17 ani (1875 - 1930) s-a alăturat firmei ca ucenic. După ce a beneficiat de pregătire comercială profesională, el a devenit mâna dreaptă a tatălui său pe probleme comerciale. El a consolidat afacerea cu produse de marcă, a dezvoltat şi mai mult publicitatea şi a fost responsabil pentru serviciul de teren al Companiei.
1894
Fabrica Henkel de pe Gerresheimer Straße a fost conectată la noua reţea de apă reziduală din Düsseldorf. Probleme cu terenul sediului au împiedicat crearea legăturii la calea ferată care era urgent necesară, în care Fritz Henkel şi-a pus atât de multe speranţe.
1895
Pe data de 9 martie 1895, imaginea de pe primul produs Henkel –leul- a fost introdusă în Registrul german al Mărcilor înregistrate. Din 1878, numele de marcă Bleich-Soda de la Henkel şi leul, împreună cu ambalajul de hârtie, au constituit o marcă înregistrată "consemnată".
Un nou cuptor de topire alimentat cu gaz a fost pus în funcţiune la fabrica Henkel. Deoarece era alimentat cu gaz, cuptorul putea fi utilizat zi şi noapte. Silicatul de sodiu lichid putea fi astfel să scos continuu.
1896
Înregistrarea mărcii comerciale Henkel Bleich-Soda [Sodă de Albire]. Până în acest moment, produsele Henkel erau deja vândute în 280 de oraşe din Imperiul German.
1897
Toate materiile prime şi produsele finite ale Henkel trebuiau să fie transportate de vehicule trase de cai. Această problemă de transport, precum şi principiile companiei, l-au îndemnat pe Fritz Henkel să planifice o altă schimbare de locaţie. Obiectivul era să faciliteze creşterea şi mai mult şi, în cele din urmă, să permită crearea necesarelor legături la calea ferată şi port.
Henkel a creat Martellin, un fertilizator pe bază de potasiu, care era un produs secundar al producţiei de silicat de sodiu. Martellin a fost comercializat pentru prima dată în 1898 şi a fost utilizat în principal în cultivarea tutunului, hameiului şi viţei de vie.
1898
Prin preluarea unei drogherii şi a unei parfumerii din Berlin-Charlottenburg, Hans Schwarzkopf (1874 - 1921) a pus bazele companiei Schwarzkopf, care a devenit ulterior una din principalele afaceri cu produse cosmetice din Germania. Henkel a achiziţionat compania Schwarzkopf în 1995.
În Mannheim, omul de afaceri Theodor Ross (1868 - 1939) a pus bazele unei companii pentru a produce produse de consum tehnic, iniţial produse de curăţare şi îngrijire pentru uz casnic şi industrial. Compania succesoare, Teroson din Heidelberg a fost achiziţionată de Henkel în 1991.
Transiederei Pust & Neynaber a fost fondată în Geestemünde lângă Bremerhaven. Când Oscar Neynaber & Co AG de lângă Loxstedt s-a alăturat companiei Henkel în 1968, Henkel a devenit lider de piaţă în lubrifianţi pentru procesarea PVC.
1899
Fritz Henkel a cumpărat teren cu o suprafaţă de 54.846 metri pătraţi în localitatea rurală Holthausen la sud de Düsseldorf.
Pe data de 22 iulie, au fost puse pietrele de temelie pentru o fabrică de sodă de albire, o fabrică de silicat de sodiu, o sală a cazanelor cu ateliere şi o clădire de birouri.
Vânzările anuale de silicat de sodiu, Bleich-Soda Henkel, Henkel Thee şi fertilizator Martellin au depăşit un milion de mărci germane. Principalul client pentru silicat de sodiu era Degussa.
1900
În martie, a început producţia la noul sediu din Holthausen. Până la finele anului ea atinsese 8.225 de tone, in creştere cu 66 de procente fata de 1899.
Vânzările de Henkel Bleich-Soda [Sodă de Albire] au depăşit 10 milioane de pachete de 500 de grame.
Cuvântul de marcă “Schwan” a fost înregistrat pentru Ernst Sieglin, fabrica Dr. Thompson’s Seifenpulver.
1901
S-a început construcţia unui port la Rin, în localitatea învecinată Reisholz. Prin acest „chei pe Rin” au fost transportate 180.000 de tone în primul său an de funcţionare. Din 1908, materiile prime şi produsele finite ale Henkel erau transbordate în acest port.
1902
A fost lansat fertilizatorul floral pentru flori şi a rămas în gama de produse până în 1917. Succesul său s-a bazat pe conţinutul său bogat de azot, acid fosforic şi siliciu solubil.
Zonele nevalorificate ale amplasamentului au fost utilizate drept loturi experimentale pentru testarea fertilizatorilor sintetici începând cu anul 1900.
1903
Schwarzkopf a lansat prima pudră de spălare a părului de pe piaţa germană: Schaumpon, cu imaginea unui cap negru din profil, bine cunoscută acum. Până atunci era curentă spălarea părului cu săpun tare sau uleiuri scumpe. În mai 1904, „capul negru” a fost înregistrat ca marcă la Oficiul German Imperial de Patente.
În Koln, omul de afaceri Eugen Wolff şi Oskar Siegel au fondat Chemische Fabrik Siegel & Co. În 1966, compania, care până în acel moment fusese redenumită Sidol-Werk Siegel & Co după cel mai cunoscut produs al său, a încheiat un acord de cooperare cu compania Thompson, iar în 1969 cele două companii au fuzionat formând Thompson-Siegel GmbH.
1904
Dezvoltarea Diadermine în Franţa. Datorită nivelului lor ridicat de eficienţă, produsele Diadermine de îngrijire facială au fost vândute exclusiv în drogherii până în 1950. Începând din 1981, marca Diadermine a fost introdusă si în alte ţări europene. Marca a intrat în portofoliul Henkel în 1980.
Pe data de 25 iulie, Fritz Henkel junior a devenit partener la compania Henkel, care s-a transformat într-o asociaţie comercială. Până în acest moment, 110 persoane erau angajate la sediul Holthausen.
1905
Pe data de 25 aprilie, Dr. Hugo Henkel (1881 - 1952), cel mai mic fiu al lui Fritz Henkel senior, s-a alăturat Companiei în calitate de chimist. El era responsabil cu Produsele Chimice şi Tehnologia Chimică, a pus bazele cercetării sistematice şi a introdus tehnologii avansate şi noi materii prime. În 1908, el a devenit partener în Companie.
Mulţi angajaţi s-au mutat cu locuinţa din Düsseldorf în Holthausen. În cei cinci ani de existenţă ai fabricii Henkel, numărul de construcţii rezidenţiale din Holthausen aproape se dublase, de la 90 la 177, iar numărul de rezidenţi crescuse de peste trei ori, de la 600 la 1.884.
1906
Henkel a început cercetarea chimiei spălării, înălbirii şi peroxidului. Un fost student al lui Dr. Hugo Henkel, chimistul Dr. Hermann Weber, şi-a asumat sarcina specială de a cerceta utilizarea sărurilor cu conţinut de oxigen ca agenţi de albire în detergent.
Compania Cordes & Co GmbH a fost fondată în Minden pe Weser. S-a specializat în adezivi, în special (în ultimii ani) adezivi de dispersie din răşini sintetice pentru industria de tapete. În 1970, Cordes a fost cumparata de Henkel.
După şase ani de producţie la noul sediu Holthausen, vânzările Henkel şi forţa sa de lucru se dublaseră, la peste 2 milioane de mărci germane şi 224 de persoane.
1907
În luna iunie a luat naştere Persil, primul detergent automat din lume. Persil a declansat o revoluţie în spălătorea rufelor: gospodinele puteau obţine rufe curate, uimitor de albe după o singură fierbere, fără frecare şi înălbire.
În toamna anului 1907, Thompson a lansat, de asemenea, o pudră de săpun ozon purtând numele de Ozonit, care a fost schimbată mai târziu în Ozonil. Totuşi, acesta nu a reuşit să oprească progresul triumfător al lui Persil.
În Newark, New Jersey/SUA, a fost fondată Compania Naţională de Oleină & Săpun, redenumită ulterior Nopco Chemicals. Primul său produs a fost un ulei vegetal sulfonat pentru vopsirea textilelor. În 1987 Henkel a achiziţionat Nopco.
1908
Succesul lui Persil a depăşit toate aşteptările: producţia anuală s-a ridicat la 4.700 de tone. O nouă fabrică de săpun a devenit operaţională în iulie, a fost utilizată o primă maşină de umplere de pachete duble şi fost importată din SUA o maşină de fixare a cuielor pe cutii. În doar un singur an, numărul de angajaţi a crescut cu 50 de procente până la 485.
În acelaşi timp, au inceput exporturile de Persil.
Gama de produse Schwarzkopf a inclus trei sortimente de Schaumpon (cu ou, gudron, muşeţel) şi pudră de spălat pe dinţi.
1909
Henkel a construit o fabrică de acid gras, care a devenit ulterior „fabrica de uleiuri”. Lucrarea a început în prima din instalaţiile sale proprii de hidroliză a grăsimilor în decembrie, utilizând procedeul Twitchell.
Henkel a încheiat contracte de acordare de licenţe pentru producţia de Persil în Franţa şi Anglia: în Franţa cu Société d'Electro Chimie şi în Anglia cu fabrica de săpun Joseph Crosfields & Sons Ltd. Companiile cu mărci înregistrate Persil din Anglia şi Franţa au fost apoi achitiţionate de compania Unilever.
1910
La mijlocul lunii aprilie, a fost constituită prima bibliotecă la sediul Henkel, conţinând 2.450 de cărţi. Specificaţiile de brevet erau, de asemenea, adunate acolo. Un serviciu de tăieturi din ziare a fost iniţiat şi a fost constituită o arhivă pentru aceste decupaje. Aceasta a constituit ulterior baza arhivelor Companiei.
Henkel a realizat că glicerina, care era privită ca un produs rezidual, ar putea constitui baza unui sector profitabil de activitate. A construit o fabrică de glicerină cu o instalaţie de evaporare. Până la izbucnirea Primului Război Mondial, Henkel a fost cel mai mare producător de glicerină din Europa.
1911
Pe data de 15 aprilie, a fost creat un Departament de Pompieri al Fabricii, format iniţial din 25 de pompieri voluntari. Primul pompier profesionist a fost angajat în 1913 şi a mai fost urmat de trei colegi cu normă integrală în 1914.
A fost operaţională prima fabrică Henkel de extracţie a uleiului. Compania a vândut produse secundare din procesul de extracţie a uleiului sub formă de Palmkernschrot de la Henkel [pelete din miez de palmier] şi Sojaschrot de la Henkel [pelete de soia] pentru hrana animalelor. În plus, Henkel a construit o nouă fabrică de cutii de carton şi o spălătorie de testare. Prima locomotivă, denumită Persil, a călătorit pe o şină de cale ferată cu lungimea de 2,5 km, trăgând 13 vagoane de marfă şi 8 vagoane cisternă.
1912
Producţia totală în Düsseldorf-Holthausen a crescut până la 49.890 de tone. La 19.750 tone, Persil reprezenta 40 de procente din aceasta – doar la cinci ani de la lansarea sa pe piaţă.
Numărul de angajaţi a crescut cu 89 faţă de anul precedent, rezultând un efectiv total 1.024. Aproximativ jumătate erau femei.
Un centru de prim ajutor a fost constituit în fabrică şi a fost angajată o asistentă medicală cu normă întreagă. În anul precedent, Henkel a creat zone de sport şi de jocuri pentru a-şi încuraja angajaţii să facă mişcare în timpul pauzelor de lucru. Angajatele puteau urma cursurile gospodăreşti organizate de fabrica însăşi pe perioada pauzei de prânz.
1913
Pe data de 29 ianuarie, Henkel a fondat prima sa filială: Henkel & Cie AG în Basel-Pratteln, Elveţia. Până în 1923, aceasta a rămas singura filială Henkel cu fabrică în afara Germaniei.
În Düsseldorf, chimistul Otto Kossack a început să producă adezivi şi diverse produse de îngrijire pentru uz casnic. În 1925, Kossack-Chemie a preluat Hooco-AG şi împreună cu aceasta marca de ceară de parchet Dompfaff, care era foarte bine cunoscută în Germania. Kossack a devenit parte din Henkel în 1967.
Compania Clorox a fost fondată în Oakland, California /SUA. Clorox este acum unul din principalli producători americani de bunuri de larg consum. În 1974, Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni la Clorox pentru a facilita producţia şi vânzarea anumitor produse create de Henkel pentru consumatorii casnici şi comertul cu ridicata din SUA, Canada şi Porto Rico.
Un german în vârstă de 26 de ani, Gerhard Collardin, a constituit FAGESCO în Barcelona, Spania (Fabricacion General Española de Colores, Gerardo Collardin SA). În 1925, el a fondat Farbwerke Ardinit GmbH în Schönbach lângă Herborn în statul german Hesse, companie achiziţionata de Henkel in 1956.
1914
James H. Gravell a fondat American Chemical Paint Company (Compania Americană de Vopsele Chimice) din Philadelphia, SUA. Primul său produs a fost un inhibitor al ruginii, Deoxidine, pentru industria de automobile. Henkel a achiziţionat compania, care până atunci fusese redenumită Amchem Products Inc şi a fost mutată în Ambler, Pennsylvania /SUA, din Union Carbide în 1980.
Succesul produselor Henkel a necesitat construirea unei noi fabrici de sodă de albire pe amplasamentul Holthausen. O nouă sală a cazanelor cu trei cazane de abur a intrat în funcţiune. Consumul de energie crescuse la fel de brusc ca şi vânzările de produse.
Era deficit de materii prime după izbucnirea Primul Război Mondial pe data de 1 august iar stocurile de adezivi ameninţau să se epuizeze. Laboratorul a început efectuarea de teste iniţiale cu adezivi înlocuitori produşi din silicat de sodiu.
A fost finalizat un canal de derivaţie către Canalul Mittelland din Hanovra-Linden. Un chei de debarcare a fost construit lângă fabrica Sichel. În plus, fabricii i-a fost alocată legătura sa proprie de cale ferată.
1915
Clark W. Parker a fondat compania Parker Rust-Proof în SUA. El a obţinut licenţă pentru un proces de inhibare a ruginei pe bază de fosfat. Prin achiziţia Parker Chemicals (1987) şi Amchem Products Inc (1980), doi specialişti respectaţi în domeniul tratării suprafeţelor şi adezivilor, Henkel şi-a consolidat poziţia de piaţă în SUA.
La cincizeci de ani de la obţinerea calificării sale comerciale, Fritz Henkel senior a marcat ocazia prin fondarea "Unterstützungsfonds für Arbeiter und Angestellte" (fond pentru susţinerea angajaţilor şi personalului). La data celei de a 70-a aniversări ale sale, în 1918, acesta a fost urmat de "Alters- und Hinterbliebenen-Versorgung der Angestellten" (schema de pensie de bătrâneţe şi a persoanelor aflate în întreţinere care supravieţuiesc).
1916
Henkel a construit o nouă fabrică de silicat de sodiu în Holthausen, care este funcţională şi astăzi. Datorită deficitelor de materii prime şi controalelor guvernului asupra grăsimilor, de la data de 1 septembrie nu a mai putut fi furnizată decât o singura varianta de Persil pe timp de război; acesta era un detergent cu conţinut de oxigen, fără adaos de săpun.
Tetralin GmbH a fost fondată în Rodleben lângă Dessau. Fabrica viza producerea de combustibil pentru submarine. Henkel a achizţionat 100 de procente în acţiuni la succesoarea sa, Deutsche Hydrierwerke AG (abreviat: DEHYDAG) în 1934.
1917
Henkel a achiziţionat toate acţiunile Matthes & Weber. Fabrica de sodă din Duisburg a devenit astfel prima filială Henkel din Germania. În 1994, Henkel a vândut compania lui D. George Harris & Associates, New York, SUA.
Datorită deficitelor de materii prime de bună calitate, Schwarzkopf GmbH a trebuit să oprească producţia la fabrica sa din Berlin.
1918
Henkel a încetat total producţia de Persil şi a înlocuit-o cu detergent pentru vremuri de război. Sil a fost comercializat ca agent de clătire a rufelor.
A fost produs Sulfonatul Tetralin, primul surfactant sintetic.
1919
Proprietarii Henkel OHG – fondatorul Companiei Fritz Henkel, cei doi fii şi fiica sa – au numit un comitet de conducere format din 8 membri pentru a se elibera de o parte din sarcinile lor şi a gestiona in mod corespunzator compania. O structură modernă de management a fost creată, cu arii distincte de responsabilitate.
Forţa de muncă a fabricii Henkel din Holthausen număra un efectiv de 2.138. În timpul războiului, 604 angajaţi au fost chemaţi să îndeplinească serviciul militar; 71 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa.
1920
Odată cu ridicarea controalelor guvernului asupra grăsimilor, Persil a putut fi produs din nou la standardele de calitate obisnuite. Logo-ul Henkel într-un oval roşu a apărut pe pachet pentru prima dată. Un proces modern de uscare prin pulverizare a intrat în funcţiune în turnurile de pulverizare în fabrica producătoare de detergent. A fost ales primul consiliu de lucru.
Pe data de 1 iunie, Henkel a lansat Ata, cu care a intrat pe piata produselor pentru curatarea si ingrijirea locuintei. Din 1924, Ata a fost furnizat în sticlă de carton turnată sub presiune, care a devenit peste decenii o caracterisitică a produselor, prin care acestea ieseau in evidenta.
În Krefeld, fabrica de săpun fondată de Georg Wilhelm Melsbach în 1771 a fuzionat cu 11 alte companii pentru a crea Dreiring-Werke KG. În 1924, Henkel a cumpărat un pachet de acţiuni la această companie, iar în 1953 a achiziţionat restul de acţiuni.
1921
Produsului Henkel Bleich-Soda [Sodei de Albire] i-a fost atribuit numele de marcă Henko. Trei detergenţi Henkel îndeplineau toate cerinţele metodei clasice de spălare: Henko pentru înmuiere, Persil pentru spălare manuală si Sil pentru clătit.
În Genthin, situată între Magdeburg şi Berlin, a fost pusă piatra de fundaţie a fabricii Henkel GmbH Genthin pe data de 4 august. Cea mai modernă instalaţie de producere a detergentului din Germania a luat naştere aici în anii 1920. Expropriată în 1945, fabrica a devenit o companie deţinută de stat (VEB) a RDG în 1949. În 1990, Henkel a răscumpărat fabrica.
William Pohl a fondat Kepec Chemische Fabrik GmbH în Bonn. Aceasta a introdus produse inovatoare, în special pentru procesarea pielii. După ce aceasta şi compania sa soră din Wisconsin, SUA, au fost preluate de Henkel în 1973, Kepec din Siegburg lângă Bonn şi-a câştigat reputaţia de specialist în produse chimice organice.
1922
A fost creată Weisse Dame [doamna albă], cel mai renumit personaj din campaniile publicitare Persil. Ea putea fi văzută pe postere, reclame emailate, margini de frontoane şi ceasuri de stradă in perioada anilor 1960.
La începutul anului, Henkel a început să producă adezivi pentru uzul său propriu (adezivi de hârtie, carton şi pachete).
L. L. Grombach şi Max Einstein au fondat Standard Chemical Products Inc în Hoboken, New Jersey /SUA. Fabrica a produs iniţial produse chimice pentru industria textilă. În 1960 Henkel a preluat compania, care a produs de atunci şi adezivi.
În Nuremberg, Germania, Henkel a fost unul din fondatorii Holzwerke Zapfendorf AG. În 1924, ea a cumpărat toate acţiunile. Aceasta, precum şi achiziţia mai multor fabrici de hârtie în decursul anilor, era în concordanţă cu principiul companiei de a fi cât se poate de independent de furnizori.
1923
Pe data de 26 iunie, a fost vândut primul adeziv unei companii vecine. Henkel a decis în mod ambiţios să cucerească pieţele de decoraţiuni interioare şi tapetare, unde Sichel era lider de piaţă.
Henkel & Co AS a fost fondată în Copenhaga: prima nouă filială a Companiei în afara Germaniei dupa Primul Război Mondial.
M. J. Osborn a pus bazele companiei Economics Laboratory (Ecolab) în St. Paul, Minnesota/ SUA. În 1989, Henkel a achiziţionat un pachet minoritar de acţiuni în Ecolab Inc.
1924
În Düsseldorf, Henkel a creat departamentul Großverbrauch (GV) pentru gestiona vanzarea cu ridicata. Acesta superviza vanzarile detergenţi, produse de curăţat, agenţi de spălare a vaselor şi dezinfectanţi pentru cumpărători instituţionali precum spălătorii, firme de aprovizionare (catering) şi spitale.
Theodor Ross se muta la Heidelberg, unde a inceput productia de articole pentru intretinerea automobilelor. În 1926, a fost înregistrată prima marcă înregistrată: Teroson MK 26.
Ata apare in magazine într-o neobişnuită sticlă de carton turnată sub presiune.
1925
În Düsseldorf-Holthausen, compania a început să asigure pregătirea personalului si dezvoltarea acestuia pentru propriile necesităţi.
Henkel continua sa faca acest lucru si in zilele noastre. Personalul calificat trebuie să aibă cunoştinţe tehnice, să fie capabil să funcţioneze în echipă, să dea dovadă de flexibilitate şi să poată să rezolve problemele în mod independent.
Henkel Kemiskt-Tekniskt Aktiebolag a fost fondată în Stockholm.
1926
Henkel a participat la "Marea Expoziţie” din Düsseldorf pentru Îngrijirea Sănătăţii, Bunăstare Socială şi Exerciţii Fizice. Expoziţia a durat aproximativ 5 luni şi a atras 7,5 milioane de vizitatori. Ca unica societate industrială participantă, companiei Henkel i-a fost acordată "Grosse Reichsmedaille" [Marea Medalie a Imperiului German].
1927
Între anii 1927 şi 1932, Henkel a utilizat noi metode de publicitate: filme vorbite, radio, reclame pe cer, primele firme luminoase şi proiecţii de nori pe timp de noapte.
Henkel şi Grupul Lever au împărţit lumea în teritorii Persil. Lever a preluat Anglia şi Franţa împreună cu companiile lor, lăsând restul lumii companiei Henkel.
1928
Henkel-Kleister-trocken [pasta uscată] a fost lansată, urmată în 1929 de Mala, un adeziv pentru decoratori care era solubil în apă rece. Aceste două produse au fost de o importanţă majoră pentru competitivitatea adezivilor Henkel. A început exportul de adezivi. Din 1929, produsele au fost exportate si către Australia şi America de Sud.
1929
Inspirat de o vizită în SUA, Dr. Hugo Henkel a început testele privind utilizarea fosfaţilor pentru a curăţa suprafeţele metalice în 1928. Producţia de agenţi de curăţare pentru aplicaţii industriale, care au fost comercializaţi sub numele de marcă Pedrei (P3), a început încă din primăvara anului 1929. Tehnologiile privind tratarea suprafeţelor aveau să devină un important domeniu de activitate pentru Henkel.
Henkel a lansat produsul- Imi - pentru curăţarea diverselor suprafete din gospodărie.
A fost creat Kiesin (Kieselin, Kisolit). Acest liant mineral de vopsea şi produs de ignifugare, care se baza pe silicat de potasiu, putea fi utilizat pentru a impregna lemnul cu un produs de ignifugare şi a asigura tencuielii de ciment un înveliş durabil. Acesta a devenit ulterior foarte important pentru protecţia împotriva incendiilor şi ca vopsea de camuflaj.
1930
Pe data de 4 ianuarie, Dr. h.c. Fritz Henkel junior a murit la vârsta de numai 55 de ani. El a fost urmat pe data de 1 martie de fondatorul Companiei, Fritz Henkel senior, în vârstă de 81 de ani. Dr. Hugo Henkel a preluat conducerea companiei.
În Scandinavia, Henkel a fondat Henkel AS în Oslo şi OY Persil AB în Helsinki (redenumită Suomen Henkel în 1962). Henkel preia si companiile Gebrüder Vöhl, Düsseldorf, şi Labor-fac GmbH, din Koln. Ambele companii au fabricat produse de îngrijire pentru pardoseli şi mobilă.
1931
În Düsseldorf-Holthausen, şi-a început producţia o fabrică de ulei, ce producea alcool gras din nucă de cocos prin hidrogenare la presiune ridicată. Producţia de alcooli graşi a atins 600 de tone în primul an de funcţionare.
Introducerea de controale de schimb valutar în Germania a determinat compania Henkel să fondeze UMA AG în Elveţia, drept companie holding pentru titluri participative europene ale Henkel în afara Germaniei.
1932
Böhme în Chemnitz a creat primul detergent integral sintetic din lume, fără săpun: Fewa (sau Perwoll). Acest detergent fin, cu pH neutru, cu efect de protecţie a fibrelor, pentru lână şi ţesături fine, sensibile la săpun a fost lansat pe piaţă în 1933.
În Jutphaas lângă Utrecht, în Olanda, Henkel a fondat Nederlandsche Persil Mij NV. Producţia de detergenţi şi produse de curăţat a început pe data de 24 octombrie. Inainte, aceste produse erau importate.
Schwarzkopf a lansat un număr important de produse noi: primul balsam de păr pentru saloane; Schaumpon foarte blând pentru utilizare la domiciliu, primul şampon fără săpun; Onalkali, primul şampon din lume fără compusi alcalini.
1933
Dr. Jost Henkel (1909 - 1961), fiul cel mare al lui Dr. Hugo Henkel, s-a alăturat companiei. Economist de profesie, el a condus Henkel din 1942, pe perioada celui de al Doilea Război Mondial şi a pus bazele extinderii companiei de la o companie de detergenţi la un producător de produse chimice pe scară largă.
Industriaşul francez M. Nomani a fondat Société d'Innovations Chimiques (Sinnova) în Paris. În 1938, el a început să producă alcooli graşi în Meaux. Sinnova a devenit parte din Henkel în 1974.
În Italia, Società Italiana Persil SpA a fost fondată în Lomazzo lângă Como. În 1965, ea a fost redenumită Henkel Italiana SpA, Milano. În 1985, Henkel Italiana SpA a achitiţionat Società Europea Produzione Adhesivi SpA (SEPA) din Italia.
„Confiscarea" puterii în Germania de către Socialiştii Naţionali a afectat, de asemenea, compania Henkel. În martie, au existat interventii în alegerea membrilor Consiliului de lucru si în mai Consiliul de lucru a fost „validat” dupa remaniere.
1934
în Herent, Belgia, a fost construită o nouă fabrică, primele produse parasind fabrica in martie 1935.
În Düsseldorf, a devenit operaţională prima fabrică de dextrină a Henkel, o materie primă alternativă pentru adezivi.
Schwarzkopf a lansat Alkacid, prima combinaţie de ondulat parul permanent, precum şi loţiunea tonică pentru păr Seborin, care a devenit ulterior o marcă foarte cunoscută.
A fost încheiat un contract între Henkel si asociatia chimico-farmaceutica Chemphar, Hamburg, care fusese fondată în 1933 de Werner Lüps, un nepot al lui Fritz Henkel. În baza termenilor contractului, Chemphar gestiona vânzarea produselor Henkel în afara Europei. Chemphar a fost preluată de Henkel în 1939.
1935
Pentru a rezolva problema deficitului de materii prime în domeniul grăsimilor şi uleiurilor, Henkel a fondat „Erste Deutsche Walfang Gesellschaft mbH" [prima companie germană de vânătoare de balene] în Wesermünde. Au fost efectuate numai trei călătorii.
A fost creată celuloza ca materie primă pentru producţia de adezivi. Noua materie primă patentată a fost denumită carboximetilceluloză (abreviată ca CMC).
1936
Derivatul de celuloză carboximetilceluloză (CMC) şi-a făcut intrarea pe piaţă sub forma Henkel-Zellkleister Z 5, o pudră-pastă care era solubilă în apă rece. În 1937, a apărut un al doilea produs din celuloză: Henkel Zelluloseleim [adezivul din celuloză]. Aceste produse sunt privite ca repere importante în dezvoltarea adezivilor Henkel. În acelaşi timp, guvernul a interzis utilizarea amidonului din cereale şi cartof în scopuri industriale. Prin urmare, în 1937, Sichel a început, de asemenea, să utilizeze celuloza.
A fost fondată Deutsche Fettsäure-Werke GmbH, cu implicarea Henkel, în Witten/Ruhr. În Mannheim, Thompson a preluat Pilo Werk, un producător de cremă de pantofi. Pilo a devenit sucursala din Mannheim a companiei Thompson în anul 1938.
1937
În Düsseldorf-Holthausen, Henkel a construit o fabrică pentru distilarea fracţionată a acizilor graşi şi primul său laborator microbiologic. Începând din acest moment, furnalele fabricii de silicat de sodiu au fost alimentate automat.
Henkel a depus cerere pentru un brevet pentru primul său compus de amoniu cuaternar (QAC), pentru utilizarea ca substanţă biocid activă. QAC era rezultatul a cinci ani de cercetare. În 1939, o cerere de brevet a fost depusă pentru primul derivat fenolic al lui Henkel, de asemenea, o substanţă biocid activă.
În 1937, Henkel deţinea companii de producţie în 12 ţări europene: Austria, Belgia, Cehoslovacia, Danemarca, Germania, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia şi Elveţia. După război, ele au fost toate expropriate sau plasate sub administraţie publică. Acţiunile Persil Italiana au fost vândute companiei belgiene Solvay.
1938
Sub presiunea Socialiştilor Naţionali, Dr. Hugo Henkel a devenit membru al noului Consiliu Consultativ şi Consiliu de Conducere. A treia generaţie din familia Henkel a preluat conducerea Companiei: Werner Lüps era aşa-numitul director executiv, în timp ce Dr. Jost Henkel şi Carl August Bagel erau directorii generali. În 1939, Dr. Willy Manchot l-a înlocuit pe Bagel, care avea probleme de sănătate, preluând sarcinile sale ca director general al Henkel & Cie GmbH şi membru în Comitetul Director al Henkel & Cie AG.
Primii adezivi din răşini sintetice au fost utilizaţi pentru legarea cărţilor. În 1935, Henkel a obţinut un brevet de pionier pentru „Metoda de producere a produselor de condensare a răşinoaselor."
1939
Imediat după izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial pe data de 1 septembrie, Guvernul german a decretat că trebuie să fie produşi doar detergenţi standard. Persil şi Fewa au fost retraşi de pe piaţă. Gama de peste 200 de produse a companiei Henkel a trebuit să fie redusă drastic şi restructurată. Doi derivaţi din celuloză au fost lansaţi ca filer şi emulgator pentru industriile cosmetică şi farmaceutică.
Cu Pressal, Henkel a reuşit să câştige un avanpost pe piaţa de procesare a lemnului, şi în special în industria mobilei. Pressal era un tip complet nou de adeziv de lemn, pe bază de melamină brevetată şi era în mod special destinat lipirii placajelor.
1940
În Berlin, Henkel a fondat Papier & Pappe AG. Aceasta reunea mai multe dintre fabricile germane de hârtie ale companiei Henkel: Inden de lângă Jülich, Westerhüsen de lângă Magdeburg (ambele achiziţionate în 1922), Monheim (fondată în 1925), Süchteln/Viersen din bazinul Rinului, Tarnowker Mühle de lângă Schneidemühl şi Oberau din Bavaria.
Fulgii Relatin pentru producţia de detergent au lărgit piaţa pentru celuloză. În 1942, Henkel a produs Rinosil, produsul din celuloză tip pastă.
1941
DEHYDAG din Rodleben a produs caprolactam din hexalină. Ulterior a fost utilizat pentru a produce fibra poliamidică Perlon® (marcă a Warenzeichenverband).
1942
Werner Lüps a murit într-un accident rutier. Comitetul de Conducere l-a numit pe Dr. Jost Henkel în funcţia de director executor, ca succesor al său.
Cercetarea Henkel a început cu prima investigaţie sistematică a compatibilităţii produselor privind pielea. Pentru clienţii instituţionali, a fost lansat Dixit, primul detergent sintetic pentru ţesături fine şi colorate.
Partenerul comercial pe termen lung al companiei Henkel din Olanda, E. Ostermann & Co's Handel Mij NV, a fost inclus în Nederlandsche Persil Mij NV din Jutphaas.
1943
Atacurile cu bombă asupra Düsseldorf-ului au lovit şi centrele Henkel. Un raid din iunie a produs un incendiu, iar după cel de-al zecelea atac, în 1944, fabrica Thompson din Düsseldorf fusese distrusă în proporţie de 80 de procente.
Henkel a introdus o metodă biotehnologică de obţinere a grăsimilor din specii de Fusarium (ciuperci); metoda fusese deja brevetată în 1938. Compania a dat în folosinţă, de asemenea, o fabrică de acid sulfuric pentru a utiliza gazele reziduale rezultate la fabrica producătoare de silicat de sodiu din Düsseldorf.
1944
Bombele au lovit birourile şi fabricile Schwarzkopf şi Chemische Werke Grünau (distruse în proporţie de 60 de procente) din Berlin, şi cele ale Matthes & Weber din Duisburg. După trei raiduri în octombrie, producţia a trebuit să fie oprită. Henkel din Düsseldorf-Holthausen a suferit daune relativ reduse.
Producţia fabricii de adezivi a fost externalizată către Glogau în Silesia şi Riva SA în Mulhouse în Alsacia. După război, Riva a continuat să utilizeze know-how-ul Henkel pentru a produce adezivi şi pastă pentru tapet. Henkel a achiziţionat Riva în 1953.
1945
Pe data de 16 aprilie, trupele americane au ocupat sediul Henkel din Düsseldorf şi au confiscat o treime din fabrica iar pe data de 5 iunie, trupele militare britanice din Düsseldorf au preluat contolul de la americani. De la data de 20 iulie, guvernul militar britanic a acordat gradat permisiunea pentru producerea de adezivi, P3 şi silicat de sodiu de către Henkel, şi de săpun şi detergenţi, precum şi cremă de pantofi de către Thompson. În februarie 1946, companiei Matthes & Weber din Duisburg i s-a acordat permisiunea de a procesa materia primă disponibilă pentru a produce sodă.
Pe data de 20 septembrie 1945, cinci membri ai familiei Henkel şi alţi şapte membri din Consiliul de Conducere au fost trimişi în afara ţării.
În Hamburg (zonă de ocupaţie britanică), Schwarzkopf a început un tip de producţie. În 1946, au fost iniţiate eforturi suplimentare de a reconstrui structura producţiei în Wassertrüdingen în Bavaria (zonă americană), unde au fost puse bazele unei noi fabrici în 1953 iar producţia normală a fost reluată în 1955.
1946
Henkel a pus sala Gesolei din Düsseldorf-Holthausen la dispoziţia Teatrelor Oraşului Düsseldorf (până în 1948). Sala a fost, de asemenea, pusă la dispoziţie pentru utilizarea pe timp de zi de către nou alesul parlament din Nord Rin-Westfalia până în februarie 1949.
În iulie, Polycolor chemisch-pharmazeutische Gesellschaft mbH (redenumită TheraChemie, Ohligs în 1948) a fost fondată în Düsseldorf. În 1948, ea a lansat prima vopsea lichida de păr pentru uz la domiciliu- Polycolor. TheraChemie a fost achiziţionată de Henkel în 1950.
Fondarea Société des Produits Chimiques du Sidobre SA în Boussens, Franţa. În 1972, Société d'Innovations Chimiques şi Sidobre au fuzionat, devenind Produits Chimiques du Sidobre-Sinnova SA (Sid-Sin).
Copydex a fost fondată în Anglia. Iniţial, ea a produs adezivi latex, şi mai târziu produse chimice pentru construcţii. Copydex a devenit parte din Henkel în 1986.
1947
Pe data de 21 noiembrie, membrii familiei Henkel au revenit la Companie, cu deplina redobândire a fostelor lor drepturi. Comitetul Director şi Consiliul Consultativ al Companiei au fost reorganizate, cu efect de la data de 10 decembrie.
A fost publicată o listă de 918 fabrici din Germania de Vest care aveau să fie scoase din funcţiune. Henkel era inclusă în această listă. Părţi din fabricile de ulei, glicerină şi detergenţi din Düsseldorf au fost demontate. Cu ajutorul unei masive campanii de PR, ce a ajuns până în SUA, a fost evitată demontarea planificată a 70 de procente din fabrica Henkel.
Schwarzkopf a lansat Onaltherma, prima loţiune de ondulare la rece din Germania de Vest.
Darold Thiem a fondat o companie în SUA, care şi-a extins departamentul producător de paste de etanşare pentru industria de automobile la începutul anilor 1960. În 1996, Henkel a achiziţionat Thiem Automotive Division din Oak Creek lângă Milwaukee, Wisconsin /SUA.
1948
Chimistul Dr. Konrad Henkel (1915 - 1999), al doilea fiu al Dr. Hugo Henkel, s-a alăturat Companiei. Începând din anii 1960, el a transformat compania dintr-o afacere de familie, ce isi desfăşura activitatea în principal pe piaţa germană, într-un companie de talie internaţională.
„Cartierul uleiului" al companiei Henkel din Düsseldorf-Holthausen a fost extins prin noua lucrare de construcţie pentru Böhme-Fettchemie şi Deutsche Hydrierwerke (DEHYDAG). Ambele fuseseră expropriate în 1945 de către ruşi, devenind companii deţinute de stat şi îşi mutaseră sediul la Düsseldorf în 1945 (Böhme) şi 1948 (DEHYDAG).
1949
Schwarzkopf lanseaza şamponul Schauma, cel mai de succes şampon german din toate timpurile.
Chimiştii Grünau au creat Lamepon A, un detergent industrial biodegradabil, de înaltă calitate şi agent de dispersie.
Au fost lansate detergentul Perwoll pentru ţesături fine şi detergentul Lasil. Aceştia erau primii detergenţi pe bază sintetică produşi de Henkel. TheraChemie a comercializat decolorant de păr lichid şi coloranţi.
1950
Persil a revenit, la calitatea sa recunoscuta, cu o formula speciala cu înălbitori optici.
Adhesin de la Henkel a marcat apariţia unei noi generaţii de adezivi: dispersii de răşini sintetice pe bază de acetat de polivinil. Primii adezivi cu topire la cald pe bază de răşini sintetice au fost, de asemenea, lansaţi, precum şi Oleton, un nou tip de liant fără ulei. Böhme a lansat insecticidul Paral.
În Spania, Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni la Productos Gota de Ambar SA, Barcelona. Compania avea să devină mai târziu Henkel Ibérica SA în 1963. În 1964, o instalaţie majoră de producţie a devenit operaţională în Montornés del Vallés lângă Barcelona. În februarie 2000, Hispano Quimica, o companie de produse chimice de specialitate, a fost achiziţionată de Cognis.
1951
Pudra Pril, un detergent de spălat vase pentru uz gospodăresc, a fost lansată de Böhme.
TheraChemie a comercializat coloranţi şi decoloranţi sub formă de cremă.
Henkel a fondat prima sa filială peste ocean: Southern Chemical Manufacturers în Durban, Africa de Sud, în 1964 redenumită Henkel South Africa (Pty) Ltd şi situată astăzi în Johannesburg. În prezent, Henkel deţine şase companii în Africa de Sud şi este, de asemenea, prezentă în Africa Centrală (Henkel Kenya în Nairobi şi Henkel Chemicals East Africa în Dar-es-Salaam, Tanzania), precum şi în Egipt, Maroc, Tunisia şi Algeria.
1952
Directorul Companiei, Dr. Hugo Henkel, a murit subit pe data de 18 decembrie. El fusese activ în companie timp de 47 de ani. Pe data de 1 ianuarie 1953, el a fost urmat ca Preşedinte al Comitetului Consultativ de Reinhold Woeste.
A fost încheiat un contract de licenţă cu Blattmann, Elveţia, permiţând Henkel să utilizeze procedura Noredux pentru a produce apreturi rafinate solubile şi dextrine. O fabrică de metilceluloză a fost dată în funcţiune în Düsseldorf. Henkel şi-a răscumpărat filialele elveţiene.
Henkel a lansat Saptenol, prima pastă de dizolvare a grăsimilor, pentru clienţi instituţionali.
1953
În februarie, a început producţia de Metylan. În Germania, Metylan a devenit cea mai cunoscută marcă umbrelă de adezivi pentru tapet.
Vernon K. Krieble, un profesor de chimie de origine germană de la Trinity College Hartford, Connecticut /SUA, a descoperit un adeziv anaerob revoluţionar. În 1956, el a fondat compania care ulterior a devenit Corporaţia Loctite.
În fabricile germane şi austriece, uscarea prin pulverizare a detergentului prin metoda Welter a înlocuit metoda Krause, utilizată anterior.
O fabrică pentru producţia de pelicule din răşină de melamină a fost construită în cadrul fabricii de adezivi din Düsseldorf, şi a început producţia de adezivi pe bază de cauciuc şi alginaţi.
Începutul cercetării ecologice la Henkel.
1954
Filiala Dreiring, din Krefeld, a lansat săpunul Fa, un nou tip de săpun de toaletă produs din uleiuri vegetale şi grăsimi animale de înaltă calitate. Începând din anul 1970, acestuia i s-au alăturat o serie de deodorante, geluri de duş şi spume de baie Fa, făcând din Fa una din cele mai cunoscute mărci umbrelă din sectorul produselor de toaletă.
Un nou tip de adeziv pe bază de cauciuc a făcut din Teroson un nume de marcă popular printre motocicliştii germani.
Böhme Fettchemie a acordat Companiei West European Trading din Kobe, Japonia, dreptul exclusiv de a-i vinde produsele în Japonia. În 1957, Compania West European Trading a devenit Nippon Henkel Chemical. 1969 a marcat începutul contractului de cooperare cu Kokuyo Co Ltd, Osaka, în scopul comercializării tubului de adeziv Pritt. În 1998, această cooperare a avut ca rezultat apariţia societăţii mixte Kokuyo Henkel Co Ltd. În 1974, Corporaţia Henkel Hakusui a fost fondată în Osaka. În 1999, Henkel a fondat o societate mixtă, Cemedine Henkel Co Ltd, în Tokyo. Acesta a fost începutul cooperării în materie de adezivi şi materiale izolatoare pentru industria japoneză de automobile. Tot în anul 1999, Henkel a început să coopereze cu Corporaţia Lion în sectoarele de detergenţi, produse de curăţare pentru uz casnic, de cosmetice şi produse de toaletă.
1955
Au fost lansate inovaţii pe piaţa de adezivi: adezivii de contact Pattex au putut fi utilizaţi într-o gamă largă de aplicaţii în sectoarele de meşteşuguri şi gospodăresc. Pattex a devenit un termen generic şi o marcă umbrelă pentru adezivi puternici. Henkel a devenit primul producător de adezivi care a introdus adezivii cu topire la cald pe bază de răşini naturale.
Adezivii Henkel Metallon şi Stabilit, pe bază de răşini epoxi, permiteau crearea de legături extrem de stabile între suprafeţe dure precum metal şi sticlă.
Companiile Henkel din Saarland au fuzionat pentru a crea compania de producţie, Unichima SA, cu sediul în Paris.
Apariţia primului spray de păr cu nume de marcă de la Schwarzkopf, Taft, " fileul de păr lichid”, a făcut posibile coafuri la modă, cu mult volum.
În São Paulo, a fost fondată Henkel do Brasil SA şi a început producţia de DEHYDAG. În 1966, a fost pusă în funcţiune aici o fabrică de adezivi. În 1995, Henkel a achiziţionat gama de adezivi vândută sub numele de marcă Tenaz, lider de piaţă în sectorul de consumabile de birotică şi papetărie.
1956
Televiziunea germană a difuzat reclame pentru prima dată. Primul spot TV a fost o reclamă la Persil.
Henkel a prealuat toate acţiunile Gerhard Collardin GmbH din Schönbach, Hesse. Fabrica a produs iniţial produse P3. În 1998, compania a devenit parte din Henkel Surface Technologies.
La fabrica Henkel din Düsseldorf, s-a început construirea unei linii de fracţionare a acizilor graşi şi unei instalaţii de „rulare" pentru separarea cristalelor de stearină şi acizilor oleici.
1957
Henkel a lansat Dixan, primul detergent de specialitate cu spumă întârziată pentru maşinile de spălat tip tambur.
A apărut gama Poly de produse de îngrijire a părului TheraChemie.
Prin crearea agentului de îngroşare de tipărire Lameprint, Grünau a câştigat un avanpost în sectorul chimic al carbohidraţilor. În anul precedent, a fost lansat Metasal, prima pudră uscată ABC pentru stingerea incendiilor.
La Henkel în Düsseldorf-Holthausen, a devenit operaţională prima instalaţie centrală de purificare a apei reziduale.
1958
Cercetarea Henkel s-a concentrat pe studiul sistematic al substanţelor de spălare active din apele de suprafaţă. În 1959, a fost iniţiată dezvoltarea surfactanţilor cu cantitate redusă de spumă. Henkel era astfel pregătită pentru Legea Germană privind Detergenţii, care a fost adoptată în 1961 ca răspuns la munţii de spumă din râuri şi lacuri, şi permitea numai utilizarea începând din 1964 numai de detergenţi gata biodegradabili.
Teroson a lansat materiale izolatoare pe bază de silicon. În decursul anilor, Teroson a devenit expert în adezivi şi materiale izolatoare pentru industria auto, construcţii de locuinţe şi instalare ferestre.
1959
Pe data de 2 ianuarie, Persil 59 a apărut în magazine. Acesta era primul detergent sintetic produs de Henkel. Acesta era în mare parte neafectat de duritatea apei şi se potrivea tuturor metodelor de spălare convenţionale utilizate în acel moment.
Böhme a lansat detergentul lichid de spălat vase Pril.
Ponal, adezivul de lemn alb, şi-a început cariera de succes. Ponal a devenit un nume de marcă umbrelă pentru o gamă de produse făcute pe comandă pentru industria mobilei şi activitatea de tâmplărie. Henkel a lansat Ovalit, un adeziv pentru tapet greu. Dreiring Werke a lansat săpunul Ladon şi apretul Perla pentru ţesături fine. Produsele Fa, Ladon şi Perla au fost comercializate de Henkel începând cu anul 1961.
Henkel Mexicana SA, Naucalpan de Juárez, Mexico, a fost fondată, extinzând afacerea Henkel în America Latină. În 1964, Henkel a participat la o societate mixtă în Tlalnepantla, Mexic, care a preluat numele de Henkel Onyxmex SA. În 1965, Henkel a preluat societatea mixtă complet, schimbându-i numele în Henkel Mexicana SA în 1971.
1960
Prin achiziţia Standard Chemical Products Inc (cunoscută sub numele de Henkel Inc din 1971), Henkel a intrat pe piaţa produselor chimice din SUA.
Sub o licenţă de la Corporaţia Lord, SUA, Henkel a intrat pe piaţa pentru agenţi de lipire cauciuc la metal (marca: Chemosil), utilizaţi în special în producerea de elemente de atenuare a vibraţiilor în industria tehnică a automobilelor şi în sectoarele de construcţii de poduri. Astăzi, acesta este unul din principalele domenii de expertiza Henkel.
Henkel a introdus metoda duplex Silex-Ozonex pentru spălătorii comerciale. Schwarzkopf a lansat colorantul de păr Igora Royal pentru saloane. Sichel a creat adezivi de reacţie pe bază de cianoacrilat – adezivi pentru aplicaţii de producţie industrială. Ulterior, consumatorii s-au familiarizat cu aceşti adezivi sub denumirea de Pattex-Sekundenkleber [superglue].
În Düsseldorf-Holthausen, a devenit operaţională prima fabrică-pilot Henkel. Ea era utilizată pentru a testa şi dezvolta procese de producţie la scară redusă.
1961
Pe data de 7 iulie, directorul Companiei, Dr. Jost Henkel, a murit subit la vârsta de numai 52 de ani. Pe data de 1 iulie, fratele său mai mic, Dr. Konrad Henkel (fotografie), l-a succedat în funcţia de Director Executiv.
Noi produse au inclus produsul de curăţare universal Dor şi detergentul Dermasil pentru dezinfectarea termică a rufelor în spitale.
Schwarzkopf a fondat Golf Kosmetik. Poly a lansat prima spumă de păr de ondulat permanent pentru utilizare acasă. Thompson şi-a extins gama de produse de curăţare a ferestrelor şi WC-urilor.
1962
Produsele lansate de Henkel au inclus Somat pentru maşini automate de spălat vase şi vopseaua de exterior Miropan-Latex.
Henkel a achiziţionat Sichel-Werke AG, Hanovra, principalul său competitor german în sectorul de adezivi.
Departamentul de clădiri (constituit în 1914) şi oficiul arhitectural (1906) au fuzionat pentru a forma departamentul de construcţii Henkel.
1963
În Düsseldorf au fost extinse lucrările lipo-chimice, devenind cea mai mare fabrică de alcooli graşi din Europa. O schimbare tehnică majoră a avut loc în producţia de glicerină: rafinarea era acum efectuată în principal prin schimbătoare de ioni pe bază de răşini sintetice.
Inovaţiile de produse au inclus Saptil de la Henkel (un detergent care se aplică dintr-un tub, pentru pre-tratarea petelor rezistente) şi materiale izolatoare poliuretanice de la Teroson.
Henkel a fondat Türk Henkel Sanayi ve Ticaret Ltd în Istambul /Turcia. În 1965, a achiziţionat un pachet de acţiuni la Turyag AS în Izmir /Turcia. Iran Henkel AG a fost fondată în Teheran în 1970. La sfârşitul anului 1996, Henkel şi-a stabilit prezenţa în Israel şi Liban prin fondarea de societăţi mixte.
1964
Având în vedere importanţa subiectului, Henkel a constituit un departament independent de ecologie în Düsseldorf. Se acorda prioritate lucrărilor privind surfactanţii amfoterici, surfactanţi integral biodegradabili. În 1966, a fost iniţiat un proiect de cercetare care a vizat găsirea unui înlocuitor pentru fosfat.
Henkel a inregistrat un succes comercial în domeniul adezivilor de aderenţă la metal pentru caroserii. Au fost lansaţi adezivul de ţigle (plăci) Saxit şi Tangit, un sistem de adezivi pentru ţevi de PVC sub presiune. Tangit a fost ulterior extins într-o gamă de produse de specialitate şi a devenit liderul de piaţă mondial în lipirea sistemelor de ţevi de plastic sub presiune.
1965
A fost lansat noul Persil 65, conţinând un agent de control al spumei în funcţie de temperatură, făcându-l astfel adecvat pentru maşinile de spălat din acea vreme.
Sidol-Werke Siegel & Co a devenit parte din Henkel. Începând din 1966, Thompson şi Siegel au inceput colaborarea iar in 1969, ele au fuzionat devenind Thompson-Siegel GmbH.
Chimistul Dr. Jürgen Manchot, născut în 1936, strănepotul fondatorului Companiei şi nepotul lui Dr. Fritz Henkel junior, s-a alăturat companiei Henkel.
Dezvoltările adezivilor cu topire la cald au avut ca rezultat adezivii EVA cu topire la cald pentru ambalarea, etichetarea şi legarea cărţilor sub numele de marcă Technomelt. Compuşii de umplere gata de utilizat sub numele de marcă Dufix au extins gama de produse pentru tapet din magazinele de bricolaj.
1966
Henkel şi-a extins gama de detergenţi: Dato, specialist pentru toate ţesăturile modern albe; Weisser Riese, o marcă de flancare de detergent pentru spălări grele cu puternici agenţi de albire, şi Rivonit pentru maşini industriale de spălare a vaselor.
Henkel a intrat pe un nou sector de piaţă: sub numele de marcă Liofol, a lansat adezivi poliuretanici pentru laminarea peliculelor şi foliilor, în vederea utilizării în principal ca materiale de ambalare flexibile în sectorul alimentar. Nivelul de conştientizare din ce în ce mai ridicat privind mediul înconjurător şi legile alimentare stricte au dat formă dezvoltării ulterioare a noilor produse Liofol, în jurul cărora s-a dezvoltat o înfloritoare activitate internaţională.
1967
Populara marcă Dompfaff a Kossack-Chemie GmbH a fost încorporată în portofoliul Henkel.
Companiile franceze Unichima şi Riva au fuzionat creând Société Anonyme Henkel France din Paris. Aceasta a devenit ulterior cea mai mare filială europeană a Henkel în afara Germaniei.
Henkel a lansat detergentul pentru ţesături delicate, Fewamat, pentru maşini de spălat automate, şi Henk-o-mat, un detergent de prespălare pentru maşini de spălat.
În Düsseldorf-Holthausen, a fost deschis Centrul de Pregătire Profesională Jost Henkel cu un laborator de curs şi o fabrică pilot. Acesta a fost urmat în 1968 de Casa Fritz Henkel pentru Consultanţă în Vânzări, care este, de asemenea, utilizată ca centru de şedinţe şi conferinţe.
1968
VEB Waschmittelwerk Genthin (răscumpărată în 1990) a creat detergentul Spee.
Ca parte din strategia sa de marcă de flancare, Henkel a comercializat detergentul Fakt pentru spălări grele, conţinând enzime, pe lângă Weisser Riese.
Gama de adezivi a fost extinsă prin Macroplast, un adeziv de asamblare fără solvent, şi Stabilit-express, un adeziv cu reacţie rapidă, de mare putere, pentru uz casnic. Thompson a intrat pe piaţa plantelor de interior cu fertilizatorul lichid, Flora.
1969
Se lanseaza Pritt, primul adeziv din lume sub forma de stick. În decursul timpul, alte produse au fost introduse sub această marcă, subliniind importanţa Henkel în sectorul de consumabile de birotică şi papetărie. Exporturile de Pritt au început în acelaşi an, făcând în cele din urmă din aceasta cea mai răspândită marcă Henkel la nivel mondial.
Au apărut, Vernel, produs de înmuiere a ţesăturilor şi Persil 70 bioactiv pe bază de enzime.
Henkel a fondat Henkel Khasana GmbH, o companie de vânzări şi marketing pentru produse cosmetice, şi Thomsit Vertriebsgesellschaft mbH, o companie de vânzări şi marketing pentru adezivi pentru podele.
Prin achiziţionarea companiei Franchini Quimica SA din Buenos Aires, Henkel şi-a consolidat prezenţa în Argentina cu o companie proprie. Ea a fost redenumită Henkel Argentina SA.
1970
În aprilie, s-a ţinut primul "Düsseldorfer Hygienetage" - congres ştiinţific internaţional pentru experţi în igienă. Acest congres s-a ţinut regulat până în 1996.
Henkel a intrat pe piaţa de produse de îngrijire a mâinilor cu Creme 21. A fost lansat Dixi, un alt detergent de spălare a vaselor, precum şi X-tra, o pudră bioactivă de pre-spălare pentru spălări grele.
Cordes & Co GmbH, Minden, s-au alăturat companiei Henkel. Activităţile Cordes şi Sichel în domeniul materialelor de izolare a racordurilor elastice s-au unit sub marca Sista în 1971. Henkel a devenit specialist internaţional în acest domeniu.
1971
Henkel a fuzionat companiile Grupului care erau active în sectorul de produse cosmetice şi de toaletă creând Therachemie GmbH Düsseldorf. Numele companiei a fost schimbat în Thera GmbH în 1974 şi în Thera Cosmetic GmbH în 1989. Fosta Dreiring-Werke din Krefeld a fost vândută către Dalli-Werke Mäurer+Wirtz la 1 ianuarie 1997.
Au fost înfiinţate mai multe filiale străine: Henkel Industries Ltd în Londra; Henkel Hellas SA în Atena; Henkel Chemicals (Canada) Ltd în Montreal; Henkel Chemicals (H.K.) Ltd (Vertriebsgesellschaft) în Hong Kong. Ele au fost urmate un an mai târziu de Henkel Chemicals (Nigeria) Ltd. în Lagos şi Henkel Thai Ltd în Bangkok.
1972
În Anglia, Henkel a achiziţionat Gordon Slater Ltd, pe care a redenumit-o Henkel Chemicals Ltd. Cea mai cunoscută marcă a sa de pastă de tapet, Solvite a devenit ulterior lider de piaţă în Marea Britanie.
Activitatea de adezivi de podele a companiilor Kossack, Sichel şi Thompson-Siegel a fost integrată în Henkel Bautechnik sub marca Thomsit.
Der General şi-a extins gama de produse casnice de curăţare.
1973
Cercetarea a depus o cerere de brevet pentru un înlocuitor al fosfatului (Sasil) în vederea utilizării în detergenţi. Teroson şi-a constituit propriul său laborator de cercetare-dezvoltare.
Formula Persil a fost modificată din nou. Pentru prima dată din 1959, Henkel a renunţat la combinarea numelui Persil şi a anului, permiţând punerea unui şi mai mare accent pe numele de marcă.
Gama de adezivi şi materiale izolatoare pentru industria de automobile a fost extinsă pentru a include materiale şi bande izolatoare expandabile pe bază de cauciuc (marca Macroplast).
1974
Au fost efectuate lucrări de construcţie în Düsseldorf-Holthausen: Institutul Biologic, precum şi fabrici pilot, laboratoare şi birouri pentru dezvoltarea tehnologiei şi proceselor chimice.
Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni la compania Clorox, SUA, pentru a facilita producerea şi vânzarea anumitor produse create de Henkel pentru consumatorii casnici şi cu ridicata. Odată cu achiziţia Produits Chimiques du Sidobre-Sinnova SA în Franţa a fost deschis al doilea centru european pentru alcooli graşi.
1975
Henkel GmbH a devenit societate comercială în comandită pe acţiuni şi compania holding a Henkel, care cuprindea 70 filiale şi companii afiliate. Având statutul juridic de KGaA, compania a putut să devină publică în 1985.
Schwarzkopf a preluat Olivin GmbH care avea in portofoliu marcile Bac şi Hâttric.
Henkel s-a extins peste ocean. Noii Henkel Australia Pty Limited din Sydney i s-a acordat responsabilitatea pentru comercializarea locală a produselor Henkel. În Guatemala, Quimica Henkel Centroamericana SA a fost fondată în 1974 şi a deservit piaţa Americii Centrale. În 1976, Inversiones Androca SA din Caracas, Venezuela, a devenit Henkel Venezolana. De asemenea, în 1976, Henkel a iniţiat societatea mixtă PT Henkel Indonezia şi a fondat o companie în Manila, Filipine. Henkel Chemicals (Caribbean) Ltd fusese deja fondată în Kingston, Jamaica, în 1970.
1976
Acesta a fost anul centenarului companiei. Henkel a donat parcul de atletism Niederheid şi Centrul de Restaurare a Artei (care a fost deschis în 1978) în Düsseldorf. Dr. Konrad Henkel a devenit – ca şi bunicul său Fritz Henkel, în 1928, şi tatăl său Dr. Hugo Henkel, în 1951 – cetăţean de onoare al oraşului Düsseldorf.
A fost lansat Mustang, primul detergent pentru spălare la 60 de grade, precum şi, sub marca Assil, una din primele spume poliuretanice de asamblare.
Cercetătorii Henkel au descoperit că ingredientul activ HEDP (1-hidroxietan-1,1- acid difosfonic) poate complexa calciul şi inhiba astfel formarea tartrului.
1977
În SUA, Henkel a achiziţionat General Mills Chemicals Inc şi filialele sale internaţionale din Japonia, Brazilia şi Irlanda. General Mills Chemicals era lider mondial de piaţă în vitamina E din surse naturale şi principalul producător de produse de extracţie din cupru, agenţi de întărire din poliamide şi epoxi în SUA.
Prodixan, primul detergent cu conţinut redus de fosfat cu Sasil, a ieşit cu succes din faza de testare. Adezivii de asamblare cu topire la cald pentru industriile de cabluri, garnituri de cabluri şi electrică (marca Macromelt) au devenit un segment important de activitate.
1978
Primul Premiu pentru Igienă Düsseldorf a fost acordat ca recunoaştere a remarcabilei lucrări ştiinţifice în domeniul igienei. Acest premiu a fost inaugurat pentru a marca aniversarea Henkel din 1976.
Cu achiziţia Omnitechnic GmbH Chemische Verbindungstechnik, Munchen, adezivii de vulcanizare anaerobă, care fuseseră descoperiţi în 1953 de Vernon Krieble, fondatorul Loctite, au fost adăugaţi la gama Henkel.
Grupo Quimico Mexicano a fost fondat în Mexico City.
1979
Pasta de dinţi Thera-med în tub a deschis piaţa de produse de îngrijire a dinţilor pentru Henkel.
După succesul detergentului Prodixan cu conţinut redus de fosfat, a fost, de asemenea, introdus Weisser Riese cu Sasil.
Chemische Fabrik Grünau a început să creeze produse de specialitate vizând protecţia mediului care adună substanţe chimice dăunătoare mediului şi petrol. Agentul de strângere a petrolului Neocosal a fost primul produs de protecţie a mediului etichetat astfel, deoarece putea să cureţe apa de petrolul vărsat.
1980
În SUA, Henkel a achiziţionat Amchem Products Inc şi Parker Chemicals (1987), doi specialişti şi producători respectaţi de adezivi şi produse de specialitate pentru tratarea suprafeţelor metalice cu produse chimice, făcându-şi astfel intrarea în industria de automobile. Henkel a achiziţionat, de asemenea, Ross Chemical Co din Detroit, Michigan /SUA, producător de adezivi pentru sectoarele de bricolaj, gospodăresc şi şcolar, precum şi Gloy, o marcă britanică de adezivi bine consolidată.
Dr. Konrad Henkel a preluat funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere şi al Comitetului Acţionarilor. Konrad Henkel a fost ultimul membru din familia Henkel care a fost Preşedinte şi Director General al Companiei. El a fost succedat în această funcţie de Dr. Dr. Helmut Sihler.
Noii adezivi cu topire la cald solubili în apă au deschis calea către reciclare.
1981
În 1980, nou fondata societate mixtă Henkel Oleochemicals Malaysia (HOM) din Port Kelang, Malaiezia, producea în principal produse chimice pe bază lipochimică. Henkel avea şapte companii în Malaiezia până la finele anului 1998. În 1982, Henkel a fondat Henkel South East Asia Pte Ltd în Singapore.
După acceptarea detergenţilor cu conţinut redus de fosfat, Prodixan şi Weisser Riese, marca fanion Persil, a trecut şi ea la Sasil. În acelaşi timp, a fost lansat primul detergent pentru spălări grele sub marca Liz, şi a apărut primul nuanţator spumă sub marca Poly.
1982
Compania a acordat primul Premiu Fritz Henkel pentru Inovaţie ca recunoaştere a remarcabilelor idei ale angajaţilor, care au avut si succes comercial.
1983
Henkel a achiziţionat gama Aok de produse de îngrijire facială facial de la compania von Heyden GmbH şi şi-a consolidat astfel poziţia pe piata produselor cosmetice .
Primul detergent fără fosfat pentru spălări grele din Germania a fost lansat sub marca Dixan.
Oxizii de azot sunt priviţi ca principală cauză de moarte treptată excesivă a pădurilor. Pentru a păstra atmosfera curată, cercetătorii de la propria fabrică de detergenţi Henkel din Düsseldorf au creat un procedeu industrial care a redus generarea de oxizi de azot cu 75 de procente (procedeul Herenox).
Cercetarea Henkel a conceput un test de produşi metabolici intermediari pentru a demonstra biodegradabilitatea surfactanţilor. În 1980, Henkel a introdus deja primul test in vitro ca înlocuitor pentru experimentele pe animale.
1984
Lucrări intense de modificări şi modernizare structurală au fost efectuate la fabrica de glicerină din Düsseldorf-Holthausen. Printre schimbări, a fost dată în funcţiune o instalaţie de triacetină pentru procesarea glicerinei.
Prin preluarea activităţii de adezivi a Monarch/Adams Adhesives Ltd, Henkel a devenit lider de piaţă în Marea Britanie. Toate activităţile de adezivi ale Henkel în Marea Britanie au fost reorganizate în cadrul Henkel Industrial Adhesives în 1988. În plus, Henkel a preluat Grupul Brichem din Slough, producător de produse chimice pentru curăţenie şi îngrijirea podelelor.
1985
Compania a devenit publică, acţiunile preferate ale Henkel fiind tranzacţionate la bursă. În acest context, o declaraţie financiară mondială a fost publicată pentru prima dată. În iunie 1986 s-a ţinut prima Şedinţă Generală Anuală publică.
În Chile, Henkel a preluat un pachet de acţiuni de 28 de procente din Quimica Härting SA (care a fost redenumită Henkel Chile SA în 1993) iar în SUA a achiziţionat un pachet de acţiuni de 25 de procente în Corporaţia Loctite.
Schwarzkopf a devenit prima companie occidentală care a achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni într-o companie est-europeană (Schwarzkopf Kozmetikai Kft din Budapesta, Ungaria).
Fundaţia Konrad Henkel pentru promovarea economiei a fost constituită la Universitatea din Düsseldorf.
1986
Pe data de 1 ianuarie, Henkel a preluat Chemische Fabrik Grünau GmbH. Una din consecinţe a fost consolidarea activităţii sale de aditivi alimentari. În Austria, activităţile de adezivi ale Chemie Linz AG, sub marca Leifa, au fost transferate către Henkel Austria Ges.m.b.H. Henkel a preluat, de asemenea, activitatea de adezivi Samson a companiei Samuel Jones & Co Ltd din Marea Britanie.
În ianuarie, Persil-ul fără fosfat a fost lansat în Germania, Olanda şi Elveţia (ambele la finele anului 1985). În Austria, Persil-ul „verde” fără fosfat, care fusese introdus în octombrie 1985, avea deja o cotă de piaţă de 11,4 procente.
Pentru a-şi consolida poziţia în sectorul de construcţii, Henkel a achiziţionat activitatea de produse de chimice de construcţie a Beecham Group Londra, cu companii şi mărci naţionale majore: în Franţa - Rubson, în Marea Britanie Unibond-Copydex Ltd, în Germania Ceresit GmbH, un partener de marcă în comerţul cu materiale de construcţii din 1905. Ceresit a fost integrat în Henkel Bautechnik în 1990.
Henkel Research Corporation a fost constituită în Santa Rosa, California. În 1991, a fost integrată în compania ce purta atunci numele de Cognis.
1987
Prin achiziţionarea Oxy Process Chemicals Inc, SUA, cunoscută şi sub numele de Nopco, Henkel şi-a consolidat în special activitatea sa de preparate de acoperire & cerneluri, precum şi activităţile de industrie textilă din America de Nord şi Asia. Henkel Colombiana SA a fost fondată în Cali, Columbia.
Schwarzkopf şi-a convertit toate liniile de producţie la aerosoli fără CFC şi astfel şi-a asumat un rol de pionierat în Germania.
Henkel a publicat Corporate Guidelines.
1988
După prima îmbunătăţire a relaţiilor politice dintre Republica Populară Chineză şi occident, Henkel a deschis un birou de legătură în Peking şi a susţinut restaurarea unei porţiuni lungi de 747 de metri din Marele Zid Chinezesc. Astăzi, Henkel deţine peste 15 companii şi societăţi mixte în China.
Vânzările Henkel au depăşit, pentru prima dată, zece milioane de mărci germane.
1989
Toate produsele Pritt la nivel mondial erau fara solvenţi. Toţi detergenţii Henkel din Germania erau acum fără fosfat.
Henkel şi-a extins poziţia în industria de automobile cu adezivi poliuretanici şi compuşi epoxidici adezivi consolidaţi cu fibră de sticlă. Au fost lansati Adezivii de topire la cald sensibili la presiune fără ambalaj.
În SUA, Henkel a achiziţionat Emery Division în Cincinnati, Ohio, de la Corporaţia Quantum Chemical, consolidându-şi poziţia de lider mondial în materiale pe bază lipochimică şi poziţia sa tehnologică de top în ozonoliză.
În plus, Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni de 12 procente din Ecolab Inc, unul din cei mai mari furnizori mondiali de produse pentru curăţenie instituţională şi industrială.
1990
Dr. Konrad Henkel a renunţat la Preşedinţia Consiliului de Supraveghere şi a Comitetului Acţionarilor în favoarea Dipl.-Ing. Albrecht Woeste, un strănepot al fondatorului Companiei. Konrad Henkel a devenit Preşedinte Onorific al Henkel.
A fost lansat detergentul compact Persil supra. Henkel a răscumpărat fabrica de la Genthin din fosta Germania Democrata. Detergentului Spee, care era produs acolo, i-a fost modificată formula şi a fost repoziţionat ca un detergent value for money, pentru întreaga piaţă germană.
Pentru a permite producătorilor de băuturi răcoritoare comercializate la nivel mondial să îşi distribuie produsele în sticle de plastic returnabile (PET-uri), Henkel a introdus cu succes adezivi pentru etichetarea sticlelor PET.
Sfârşitul erei comuniste în Europa Centrală şi de Est a deschis noi opţiuni strategice pentru Henkel. Extinderea în Rusia a început cu un pachet de acţiuni la fabrica de detergenţi Chimvolokno. Aceasta a fost urmată de fondarea Henkel Bautechnik Polska Sp zoo în Staporków, Polonia. Companiei Henkel Austria, cu sediul central la Viena, i-a fost acordata responsabilitatea extinderii Henkel în Europa Centrală şi de Est.
1991
Teroson din Heidelberg (care îşi desfăşoară activitatea din 1898) a fost achiziţionată şi integrată în diviziile Henkel de Tehnologii si Adezivi pentru Suprafeţe.
A fost lansat Persil Color, primul detergent pentru ţesături colorate.
Henkel a fondat o filială pentru biotehnologii şi tehnologii de protecţie a mediului sub numele de Cognis. Centrul Tehnic Loctite pentru Europa a fost constituit la Munchen-Garching.
Henkel Asia Pacific, Hong Kong, a preluat conducerea asupra regiunii Asia -Pacific drept companie holding.
Ca una din primele companii industriale mondiale care a acţionat astfel, Henkel a adoptat Carta de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă a Camerei Internaţionale de Comerţ.
1992
Prof. Dr. Dr. Helmut Sihler s-a transferat la Comitetul Acţionarilor şi a renunţat la funcţia sa de Preşedinte şi CEO în favoarea lui Dr. Hans-Dietrich Winkhaus.
Alchil poliglicozidele (APG-urile) – surfactanţi integral biodegradabili pe bază de materii prime naturale – au fost produse pentru orima dată la scară industrială de către Emery Group din Cincinnati, Ohio. În 1995, Henkel a construit o a doua linie de producţie APG în Düsseldorf-Holthausen.
Cercetarea Henkel a creat Biocrack pentru remedierea solului contaminat de petrol.
Compania a publicat primul din rapoartele sale anuale privind mediul înconjurător.
1993
Henkel a achiziţionat un pachet de acţiuni la ERA AG în Tosno lângă St. Petersburg şi a început să îşi dezvolte propria activitate în Rusia şi statele CIS, inclusiv statele baltice. ERA a produs detergenţi, produse de curăţare pentru uz casnic şi cosmetice. Din 1999, ea a produs şi adezivi. Activitatea se extindea, de asemenea, rapid în alte ţări est-europene. În 1995, Grupul Henkel Austria a fost fondat ca organizaţie umbrelă pentru 17 companii Henkel din Europa Centrală şi de Est.
Filiala Pulcra din Barcelona, Spania, a produs esterquaţi care protejează mediul înconjurător ca emolienţi pentru detergenţi şi cosmetice. Asociaţia turcă de afaceri a acordat un premiu companiei Türk Henkel ca fiind compania care protejează cel mai eficient mediul înconjurător. Henkel a încurajat consumatorii să utilizeze pachete rezervă pentru detergenţi şi unii adezivi ca mijloc de a reduce deşeurile.
1994
Producţia de Megaperls, un detergent brevetat, foarte concentrat, a început în Düsseldorf-Holthausen. A fost lansat Persil Megaperls. Produsele Henkel în această formă erau introduse rapid în ţările vecine. În 1996, Weisser Riese Megaperls şi Spee Megaperls au fost introduse pe piaţa germană.
Transportul pe distanţe lungi de detergenţi şi produse de curăţare în gospodărie a fost transferat în mare parte de pe şosele pe calea ferată 1994 (eco-logistică).
Ca o consecinţă a angajamentului său în Carta de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă, Henkel a publicat conceptul său global de Îngrijire Responsabilă. Misiunea mondială, principiile şi strategia companiei au fost prinse într-o broşură.
1995
Henkel a achiziţionat compania de cosmetice, Hans Schwarzkopf GmbH. După integrare, în 1997, produsele de marcă ale sectoarelor de activitate au fost atribuite companiei Schwarzkopf & Henkel Cosmetics GmbH, Düsseldorf, iar produsele pentru saloane de coafor respectiv companiei Hans Schwarzkopf GmbH & Co KG (Schwarzkopf Professional), Hamburg.
Prin preluarea LePage's Ltd, principalul furnizor de adezivi pentru sectoarele de meşteşug profesional şi bricolaj, Henkel a devenit lider de piaţă în aceste categorii de produse în Canada. În 1996, Henkel a achiziţionat Canadian Adhesives Ltd, un producător de elemente de izolare a racordurilor şi de adezivi de asamblare, care a fuzionat cu LePage.
De la Pelikan Holding AG, Henkel a preluat drepturile de producţie, dezvoltare suplimentară şi comercializare – pentru ţările din afara zonei ţărilor vorbitoare de limba germană – a metodei rolă de corectare şi lipire şi, începând cu anul 2000, marcare. Rola de adeziv Pritt era disponibilă în mai multe ţări europene din 1989.
Prin achiziţia companiei elveţiene, Laesser, a fost creat la Zurich un Centru de Competenţă pentru adezivi de ţigarete la nivel mondial.
1996
Henkel a început producţia unei noi generaţii de adezivi pentru pardoseli Thomsit fără solvenţi, care întruneau cele mai înalte standarde pentru calitatea aerului de interior.
Prin achiziţionarea United Resins Products, Henkel şi-a consolidat poziţia în domeniul adezivilor cu topire la cald.
Corporaţia Novamax Technologies din Atlanta, Georgia, specialist în tratarea suprafeţelor metalice, a devenit şi ea membră a Henkel.
A fost achiziţionată N.B. Love Adhesives Melbourne, lider de piaţă în adezivi de ambalaje în Australia şi Noua Zeelandă. Compania era, de asemenea, unul din furnizorii de top de adezivi industriali din aceste ţări.
1997
Henkel şi-a extins activitatea, în special în regiunea Asia-Pacific, prin participarea la mai multe societăţi mixte, fondarea de noi companii şi achiziţionarea celor existente. Într-un proiect comun cu Universitatea Shanghai Jiao Tong, Henkel (China) Investment Co Ltd a constituit Centrul de Pregătire Profesională de Management Jiao Tong din Shanghai.
Henkel a achiziţionat toate acţiunile Corporaţiei Loctite, un furnizor major de adezivi de bricolaj şi gospodăreşti şi specialistul principal în adezivi tehnici la nivel mondial, în special în scopuri de miniaturizare, de exemplu ataşarea cipurilor şi microelectronică. Cu integrarea Loctite, Henkel a devenit liderul de piaţă mondial necontestat în adezivi şi şi-a îmbunătăţit structura de vânzări în SUA şi la nivel mondial.
Vânzările Companiei au depăşit 20 de milioane de mărci germane.
1998
Ca noutate mondială, au fost introduse Tabletele Persil. Noua tehnologie a fost utilizată pentru detergenţii Henkel şi alte familii de produse. O altă premieră mondială: Poly Re-Nature Creme readuce părul carunt la culoarea naturală.
În SUA, Henkel a achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni la Manco Inc, Avon, Ohio, consolidându-şi considerabil poziţia pe piaţa adezivilor de marcă din America de Nord. Henkel a devenit furnizorul principal de adezivi de consum de pe întreg teritoriul Americii de Nord. Companiei Manco i-a fost încredinţată vânzarea şi comercializarea produselor LePage în SUA.
Henkel a achiziţionat Corporaţia DEP din Los Angeles, California, şi a intrat pe piaţa produselor de îngrijire a părului din SUA. Societatea mixtă BioHenk AS din Tromsø, Norvegia, procesa carcase de creveţi pentru a obţine o nouă materie primă pentru industria cosmetică (marca Chitosan).
1999
Pe data de 1 august, sectorul de activitate de Produse Chimice al Henkel a fost detaşat şi a devenit o entitate independentă juridic sub numele de companie Cognis. Toate filialele chimice ale Henkel au fost unite în compania holding Cognis BV din Roermond, Olanda. Sediul central al noii companii era, de asemenea, situat acolo. Fosta Cognis Biotechnologie fusese deja integrată în Unitatea Centrală de Cercetare a Henkel.
Dr. Konrad Henkel, Preşedinte Onorific al Henkel, a murit pe data de 24 aprilie la vârsta de 83 de ani. Peste 6.000 de angajaţi şi angajaţi pensionaţi şi-au luat adio de la el în sala de recepţie de la sediul Henkel din Düsseldorf.
Henkel a preluat Grupul de Laboratoare franceze Sérobiologiques, un producător major de materii prime regenerabile pentru cosmetice. Grupul a fost integrat în Cognis.
O analiză a 50 de grupuri chimice principale efectuată de Institutul de Protecţie a Mediului Înconjurător din Hamburg a plasat Henkel pe locul unu mondial din punct de vedere ecologic, la mare distanţă de pozitia a doua.
2000
Dr. Ulrich Lehner a preluat de la Dr. Hans-Dietrich Winkhaus funcţia de Preşedinte şi CEO al Henkel KGaA. Winkhaus l-a succedat pe Prof. Dr. Dr. Helmut Sihler în Comitetul Acţionarilor.
Diadermine, o marcă europeană de îngrijire facială, a fost lansata în Germania.
Compania Henkel a fost aleasa furnizor de adezivi pentru Misiunea Spaţială.
O nouă acţiune comercială pentru Henkel: pieţe electronice pe Internet. Împreună cu grupul de produse de marcă SAP Nestlé şi Danone, Henkel a constituit o piaţă virtuală pentru achiziţie şi a participat cu BASF, Degussa-Hüls şi Metallgesellschaft la o piaţă pe Internet pentru produse chimice şi farmaceutice.
Henkel şi-a consolidat poziţia prin participare la alte societăţi mixte, constituind noi companii şi achiziţionând companii existente din Japonia, China şi SUA.
2001
În cel de-al 125-lea an al Companiei, motto-ul aniversar a fost:
„125 ani. focus: future.” Henkel şi-a realiniat activităţile mondiale de-a lungul a două axe: Mărci şi Tehnologii.
Cognis, fostul sector de activitate de Produse Chimice, a fost vândut unui consorţiu de firme private cu capital propriu. A fost dizolvată societatea mixtă europeană Henkel-Ecolab; a fost menţinut dreptul de proprietate strategic prin capital propriu în Ecolab Inc.
Compania are un nou logo - A Brand like a Friend- o nouă viziune şi zece noi valori. Identitatea companiei Henkel a fost remodelata pentru a reflecta această nouă orientare.
Henkel a sărbătorit cea de-a 125-a aniversare a sa la nivel mondial, sprijinirea a 125 de proiecte pentru copii susţinute de angajaţi de pe întreg mapamondul La sediul corporaţiei din Düsseldorf, Henkel a donat opt milioane de Euro pentru conservarea castelului Benrath.
2002
Noua identitate a Henkel a fost susţinută prin lansarea imnului Henkel „We together".
În 2002, Henkel a achiziţionat
- Chelgoum Laid producătoare de detergent din Algeria prin intermediul societăţii mixte Henkel ENAD Algeria (HEA),
- Solyplast S.A., Barcelona, un producător spaniol de adezivi şi compuşi de etanşare,
- Cemedine U.S.A., Inc., o filială 100% a Cemedine Co., Ltd., Tokyo, Japonia şi
- activitatea Sellotape a Verdoso Holdings Ltd., Dunstable, Bedfordshire, Marea Britanie.
În august, autorităţile de sănătate din SUA au aprobat Indermil, adeziv pentru ţesuturi de la Henkel Loctite, pentru piaţa americană. Astfel acest adeziv pentru închiderea rănilor este acum autorizat în întreaga lume.
La finele lunii septembrie 2002, Henkel a inaugurat „Centrul de Tehnologie Asia Centrală Pacific al Henkel Loctite" din Yokohama, Japonia, construit în schimbul unui cost de 23 de milioane de Euro. Pe viitor, mai mult de 130 de angajaţi se vor asigura că respectivii clienţi industriali ai Henkel Technologies din regiunea Asiei beneficiază de soluţii de produse şi sisteme personalizate.
În timpul inundaţiilor dezastruoase din Germania, peste 80.000 de persoane au trebuit să îşi abandoneze locuinţele. Într-un program extraordinar de colectare de fonduri, personalul şi pensionarii foşti angajaţi ai Henkel au donat aproape 274.000 de Euro pentru victimele inundaţiilor. Henkel a adăugat încă 300,000 Euro.
Henkel a furnizat ajutoare şi în Republica Cehă şi Austria. Filialele Henkel din Ungaria, Slovacia, Polonia şi România au susţinut zonele afectate de dezastru din Republica Cehă trimiţând ajutoare.
2003
Henkel Technologies, lider de piaţă în adezivi industriali, materiale izolatoare şi tehnologii de tratare a suprafeţelor, a fost restructurată începând cu data de 1 iulie. În septembrie, Henkel a achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni la producătorul de detergent La Luz din Guatemala şi a putut să îşi extindă activitatea în America Latină graţie acestei societăţi mixte.
În decembrie, Henkel şi-a anunţat intenţia de a achiziţiona corporaţia Dial din Scottsdale, Arizona. Acest producător de detergenţi şi produse de consum de prestigiu va permite extinderea activităţii produselor de marcă ale Henkel în SUA. Această achiziţie este planificată a fi finalizată în aprilie 2004.
Henkel şi-a făcut reclamă sectorului de produse de îngrijire a părului cu achiziţia sa planificată a Advanced Research Laboratories (ARL) din California.
În domeniul social, rezultatele Iniţiativei MIT (MIT înseamnă în germană "Miteinander im Team", adică „Lucrul Împreună ca o Echipă") au fost votate ca fiind foarte de succes la cea de-a cincea aniversare din martie. Henkel a donat 2.500.000 Euro unui total de 1.067 de proiecte în care angajaţii Henkel sunt implicaţi în calitate de voluntari. În noiembrie, Henkel s-a alăturat United Nations Global Compact, asumându-şi un angajament de a respecta drepturile omului, deşi valori precum respectarea standardelor de lucru de bază şi protejarea mediului înconjurător sunt o practică zilnică de mult timp în cadrul Grupului.
2003 a fost, de asemenea, anul unui număr de aniversări de marcă. Marca Loctite şi-a sărbătorit cea de-a 50-a aniversare şi a fost încântată să primească felicitări şi din partea Vice-campionului de Formula 1 Kimi Räikkönen. De nouă ani, Henkel Technologies se numără printre liderii din Formula 1 cu Loctite. Metylan, pasta de tapet, are şi ea în urmă 50 de ani de istorie. Astăzi, este lider de piaţă în Germania şi utilizată în 30 de ţări. Reprezentată de celebritatea germană Verona Feldbusch, marca Schauma şi-a sărbătorit centenarul cu o mare campanie de caritate. Introducând primul şampon pudră în 1903, Hans Schwarzkopf a câştigat curând inimile şi – desigur – capetele naţiunii germane.
2004
Achiziţia Corporaţiei Dial, Scottsdale, Arizona, este cea mai mare achiziţie din istoria Companiei până în prezent. Acest renumit producător american de detergent şi produse de consum conferă Henkel un avanpost puternic pe piaţa din America de Nord. Henkel achiziţionează, de asemenea, compania americană de produse de îngrijire a părului Advanced Research Laboratories (ARL), care creează şi comercializează produse inovatoare pentru ingrijirea parului, de peste 20 de ani.
Alte achiziţii semnificative sunt producătorul american de produse de combatere a zgomotelor şi de materiale izolatoare pentru caroserii de automobile, Orbseal LLC, şi compania americană de adezivi Sovereign Specialty Chemicals. Un moment important în istoria Henkel îl constituie schimbul efectuat de Henkel al întregii sale participaţii de 28,8 procente în Clorox (aproximativ 61,4 milioane de acţiuni) în schimbul unei noi constituite filiale a Clorox care va reţine un portofoliu de afaceri de exploatare, inclusiv Soft Scrub® şi activitatea cu insecticide Combat®, Home Mat® şi Home Keeper®, plus 20 de procente din participaţia Clorox în Henkel Ibérica şi aproximativ 2,1 miliarde de USD în numerar.
Cu finalizarea tuturor achiziţiilor efectuate în 2004, Henkel va genera acum aproximativ 25 de procente din vânzările sale în SUA.
Fa, în 1954 primul săpun de lux care a combinat curăţarea şi îngrijirea pielii cu aromele exotice, şi-a sărbătorit aniversarea de aur ca marcă în 2004. Astăzi, Fa încă împrospătează oamenii din 146 de ţări şi este, astfel, cea mai răspândită marcă a cosmetice a Henkel la nivel internaţional. Anul acesta a reprezentat şi cea de-a 75-a aniversare a celei mai vechi mărci industriale a Henkel, P3. Un produs de curăţare industrial tehnic pentru suprafeţe metalice, P3 este una din activităţile tradiţionale ale sectorului de activitate Henkel Technologies.
Felul în care noi ne onorăm promisiunea „Calitate de la Henkel” este prezentat pe www.quality-from-henkel.com, cu informaţii şi poveşti de fond privind produsele. Acolo întregul spectru al consultanţei online poate fi evocat cu un singur click pentru prima dată.
2005
Trei dintre membrii board-ului Henkel – Knut Weinke, Dr. Klaus Morwind şi Prof. Dr. Uwe Specht – se retrag din Comitetul Director. Kasper Rorsted preia funcţia de la Knut Weinke pe data de 1 aprilie, asumându-şi responsabilitatea de Vice-preşedinte Executiv pentru sectorul de management Resurse Umane, Logistică, Tehnologia Informaţiilor şi Servicii de Infrastructură. Dr. Friedrich Stara îl succedă pe Dr. Klaus Morwind în funcţia de Vice-preşedinte Executiv al diviziei Detergenti. Stara lucrează la Henkel din 1976, postul său precedent fiind acela de Preşedinte al Henkel CEE. Prof. Dr. Uwe Specht predă conducerea diviziei Cosmetice /Produse de Toaletă lui Hans Van Bylen. Acesta din urmă lucrează la Henkel din 1984 şi a fost în prealabil responsabil pentru Produsele de Îngrijire a Părului la Nivel Mondial.
Henkel îşi consolidează activitatea de electronice în Asia cu o nouă societate mixtă în China: cu începere din noiembrie, Henkel achiziţionează un pachet majoritar de acţiuni la Huawei Electronics Co. Ltd., Lianyungang în provincia chineză Jiangsu. Huawei Electronics este principalul producător de răşini epoxi de etanşare pentru semiconductori din China.
Gama Taft şi-a sărbătorit cea de-a 50-a aniversare. În 1955, Schwarzkopf a marcat naşterea acesteia, primul spray de păr din Germania, cu sloganul „Pentru un aspect stilat şi proaspăt care durează şi durează”. Astăzi, Taft este reprezentată în 32 de ţări din lume prin opt linii de producţie şi 63 de produse diferite.
Apărând pentru prima dată ca sponsor în seria NASCAR, Henkel îşi extinde prezenţa la evenimente de top de curse de motociclete şi maşini din America de Nord. Această implicare este menită să crească cunoaşterea publică a Henkel în America de Nord ca marcă de corporaţie în spatele multor produse bine-cunoscute cu nume de marcă utilizate atât de consumatori cât şi de industrie.
2006
În activitatea sa de 130 de ani, Henkel a proclamat anul 2006 ca „Anul Inovaţiilor". În cursul anului, angajaţii din întreaga lume au venit cu peste 80.000 de idei pentru noi produse de marcă sau formule şi ambalaje îmbunătăţite, precum şi procese de dezvoltare şi producţie mai eficiente. Campania de inovaţie va fi continuată în 2007 şi 2008.
Cu începere de la data de 1 ianuarie 2007, Comitetul Acţionarilor l-a numit pe Kasper Rorsted (44), membru al echipei de management şi responsabil pentru resurse umane /achiziţii /tehnologia informaţiilor /servicii de infrastructură din aprilie 2005, pe postul de Vice-preşedinte al Comitetului Director. Ca urmare a Adunării Generale Anuale din 2008, Rorsted va fi numit Preşedinte al Comitetului Director. Prof. Dr. Ulrich Lehner (60), care lucrează la Henkel din 1981 cu excepţia unei scurte pauze şi care a fost numit Preşedinte al Comitetului Director în mai 2000, se va retrage atunci din această funcţie în echipa de management, aşa cum a fost planificat.
Henkel a achiziţionat mărci principale americane de deodorant precum Right Guard, Soft Dry şi Dry Idea, extinzându-şi astfel gama de produse de igienă personală pe piaţa SUA, şi este acum unul din cei mai mari furnizori de produse cosmetice din ţară.
Compania însăşi a sărbătorit o aniversare şi a împlinit 130 de ani pe data de 26 septembrie. Ca şi în anii precedenţi, ziua companiei a luat forma unei „Zi a Prieteniei” la multe locaţii din lume – completată cu „surprize prieteneşti” pentru angajaţi.
2007
Persil îşi sărbătoreşte cea de-a 100-a aniversare.
Henkel îşi ia la revedere de la Directorul Executiv Dr. Jochen Krautter, care părăseşte Compania după mai mult de trei decenii de muncă dedicată în cadrul acesteia. Născut în Stuttgart, el a ocupat 11 funcţii diferite pe parcursul carierei sale la Henkel. Krautter a început activitatea la Henkel în 1973 ca asistent executiv. A fost numit Director Financiar în 2000 şi a preluat conducerea Henkel Technologies în iulie 2003, după care şi-a asumat responsabilitatea împreună cu Alois Linder pentru noua divizie Adezivi Tehnologii.
Henkel începe relansarea tuturor site-urilor sale web cu pagina iniţială www.henkel.com. Noile site-uri web pentru America de Nord, Germania, Marea Britanie & Irlanda, Europa Centrală şi de Est, Mexic, regiunea Anzilor, Suedia, Finlanda, Norvegia şi Danemarca urmează în 2007.
2008
Cu efect de la finalul Adunării Generale Anuale, Henkel Management AG s-a alăturat Henkel KGaA ca unic partener responsabil personal. Numele companiei a devenit Henkel AG & Co. KGaA.
În 2008, au survenit două schimbări în eşalonul superior al conducerii. Ajungând la vârsta de pensionare convenită la nivel intern, Prof. Dr. Ulrich Lehner s-a retras din funcţia de Preşedinte al Comitetului Director al Henkel KGaA, aşa cum era planificat, în ziua Adunării Generale Anuale. El a fost succedat de Kasper Rorsted (născut în 1962), danez, care deţine funcţia de Preşedinte al Comitetului Director al Henkel Management AG. În plus, Alois Linder, Vice-preşedintele Executiv al Adhesive Technologies, a părăsit Comitetul Director în iunie 2008. Succesorul său este Thomas Geitner (născut în 1955).
Pe data de 3 aprilie 2008, Henkel a preluat de la Akzo Nobel activităţile de Adezivi şi Materiale Electronice deţinute în prealabil de National Starch. Prin achiziţionarea acestor activităţi, Henkel şi-a consolidat substanţial poziţia de lider pe pieţele mondiale de adezivi, în special pe segmentele industriale. Activităţile National Starch şi portofoliul existent al Henkel Adhesive Technologies se completează excelent una pe cealaltă. În noiembrie, Henkel şi-a vândut pachetul de acţiuni de la Ecolab Inc. pentru a finanţa această tranzacţie.
În 2008, Henkel a lansat din nou numeroase inovaţii. Următoarele reprezintă doar o mică selecţie.
Coloriste este primul colorant permanent de la Schwarzkopf care conferă părului o culoare intensă, radiantă în numai 10 minute, in Romania – Palette 10 min. Color. Formula pe bază de arginină îmbunătăţeşte eficienţa pigmenţilor de colorare, minimalizând astfel deteriorarea părului în timpul procesului de colorare.
Adezivul instant Loctite Flex Gel formează aderenţă foarte puternică între suprafeţe din lemn, metal, plastic, cauciuc şi piele şi este, prin urmare, adecvat pentru utilizare atât în interior cât şi în exterior. Flexibilitatea produsului permite repoziţionarea şi se bazează pe particule microscopice de cauciuc. Repararea rapidă şi sigură a bunurilor cu folosinţă îndeplungată prelungeşte perioada lor de exploatare şi conservă resursele.
În noiembrie, Kasper Rorsted, Preşedintele Comitetului Director al Henkel, a prezentat trei noi priorităţi strategice şi obiectivele financiare pentru 2012:
Cele trei priorităţi strategice sunt:
- atingerea intregului potenţial al afacerii
- concentrare mai accentuată asupra clienţilor noştri
- consolidarea echipei noastre internaţionale
Iar obiectivele financiare ale Henkel pentru anul 2012 sunt:
- creşterea medie a vânzărilor organice cu 3 până la 5 procente
- rata ajustată a venitului din vânzări (marja EBIT) de 14 procente
- creştere medie de peste 10 procente la câştigurile ajustate per acţiune preferenţială
În 2008, Henkel a definit, de asemenea, obiective de performanţă corporatistă durabilă pentru 2012:
- reducerea consumului de energie cu încă 15 procente per tonă metrică de producţie – şi a emisiilor asociate de dioxid de carbon
- reducerea consumului de apă cu încă 10 procente per tonă metrică de producţie
- reducerea generării de reziduuri cu încă 10 procente per tonă metrică de producţie
- obiectiv pe termen lung: zero accidente de muncă. Obiectiv intermediar pentru 2012 este o reducere cu încă 20 de procente
În decembrie 2008, la primul Congres German de Dezvoltare Durabila, Henkel a fost recunoscută ca fiind “Cea Mai Durabilă Marcă” din Germania. Premiul German pentru Durabilitate este conferit companiilor care combină într-un mod exemplar succesul economic cu responsabilitatea socială şi protecţia mediului înconjurător, şi aplică principiile dezvoltării durabile pentru dezvoltarea afacerii.
2009
It was 111 years ago that the chemist Hans Schwarzkopf ran his small drugstore in Berlin. Today Schwarzkopf – one of the strongest brands of parent-company Henkel – handles with all products in the categories coloration, hair care and styling. Thanks to it’s extraordinary growth over the years, Schwarzkopf belongs to the market leaders. Alongside the retail brands (Schwarzkopf Retail) Schwarzkopf also includes professional products (Schwarzkopf Professional) in its brand portfolio. The company is dedicated to the development of innovative product technology and has up to now over 7,600 patents pending. With a finger on the pulse of innovation, Schwarzkopf has revolutionized the market with technical breakthroughs and innovations.
In 2009, Henkel again launched numerous innovations. The following represent just a small selection. Henkel expanded its range of laundry with its new Persil ActicPower. Persil ActicPower is particularly economical, offering a high yield plus its full laundry power from just 15 degrees Celsius. Available in a small, handy bottle.
Syoss professional hair care at an affordable price. Developed and tested in cooperation with stylists, the formulations offer salon-standard hair beauty on a daily basis and are available in retail stores. The Syoss launch was Europe’s most successful in the hair care sector in 2009.
With Technomelt Supra Cool 130, Henkel has, for the first time, succeeded in reducing the application temperatures for a Supra hotmelt by an average of 40 degree Celsius, down to 130 degree Celsius. Not only does that mean savings of up to 30 percent in energy costs, but also a reduction in adhesive consumption values of between 20 and 35 percent compared to EVA-based hotmelts.
In September 2009: Changes in Henkel Supervisory Board and Shareholders' Committee took place. By handing over the chair of the Henkel Supervisory Board and of the Shareholders' Committee to his successor Dr. Simone Bagel-Trah, Albrecht Woeste completes the transition from the fourth generation of the Henkel family to the fifth The Henkel Shareholders’ Committee elected Dr. Simone Bagel-Trah as its new Chairwoman on September 18. On September 22, Dr. Simone Bagel-Trah was also elected Chair of Henkel’s Supervisory Board. The change at the top of these two oversight bodies had already been announced at the Henkel Annual General Meeting of spring 2008.